Accederea Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană, puţin probabilă

Accederea Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană, puţin probabilă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ucraina, Republica Moldova şi Georgia au o importanţă deosebită pentru Uniunea Europeană, dar dinamica lor politică internă a devenit o problemă serioasă în calea eforturilor de accedere în UE, şi în acest context integrarea lor în blocul comunitar devine din ce în ce mai puţin probabilă, se afirmă într-o analiză a Stratfor, preluată de portal ucrainean Tijden.

De pe urma acestor evenimente politice şi a slăbirii relaţiilor ţărilor respective cu UE are de profitat cel mai mult Rusia, consideră analiştii centrului american de analize.

Moscova are influenţă considerabilă în toate cele trei ţări şi va câştiga atât politic, cât şi în plan economic, dacă perspectivele de integrare în UE se vor reduce, potrivit acestora.

În acelaşi timp, divergenţele politice interne din Ucraina, Republica Moldova şi Georgia limitează influenţa oricăror forţe externe (inclusiv a Rusiei) asupra determinării orientării ţării, fiecare din guvernele celor trei foste republici sovietice încercând într-o anumită măsură să menţină deschise ambele opţiuni de politică externă.

Cu toate acestea, poziţia Uniunii Europene este în mod clar slăbită de evoluţia situaţiei politice din fiecare ţară, iar aprofundarea crizei politice şi economice în Europa a redus elanul UE şi dorinţa sa de a se concentra pe vecinii săi estici.

"Toţi aceşti factori au condus la faptul că integrarea Ucrainei, Moldovei şi Georgiei în UE devine din ce în ce mai puţin probabilă", se menţionează în sinteza Stratfor, preluată de Tijden.

Citit 1761 ori Ultima modificare Marți, 26 Martie 2013 12:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.