Efectele Brexit asupra migraţiei

Efectele Brexit asupra migraţiei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Migraţia netă în Marea Britanie a scăzut drastic în primele 12 luni de după referendumul, de anul trecut, cu privire la Brexit, iar peste trei sferturi din această scădere a rezultat din creşterea numărului de cetăţeni ai Uniunii Europene care au plecat din Regatul Unit şi diminuarea sosirilor, transmite Reuters.

Mai exact, în perioada iunie 2016 - iunie 2017, imigraţia a scăzut la 572.000 de persoane - cu 80.000 de sosiri mai puţin, în timp ce emigraţia a crescut la 342.000 de persoane, cu 26.000 de plecări mai mult, numărul cetăţenilor UE reprezentând circa trei sferturi din scăderea migraţiei nete, a stabilit Oficiul naţional de statistică britanic. În cele 12 luni precedente, migraţia netă a fost de 336.000.

La scăderea totală a imigraţiei a contribuit cea a numărului de cetăţeni ai UE care au venit în Marea Britanie, cu 54.000 mai puţini, iar numărul cetăţenilor Uniunii care au plecat din Regat a crescut cu 28.000, ajungând la 123.000, a precizat oficiul.

Înaintea alegerilor legislative anticipate din iunie, premierul Theresa May a promis că va reduce imigraţia netă sub nivelul de 100.000 şi va restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE înspre Marea Britanie.

Citit 2873 ori Ultima modificare Vineri, 01 Decembrie 2017 19:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.