!ziuă bună ziuă bună/ clopotul abia mai sună sufletul abia mai bate/ rar mai rar pe apucate fluierarul de la stână/ mă aşează şi mă-ngână pe-un polog uşor de paie/ luna plină se îndoaie   şi se face că nu vede/ că mi-i foame şi mi-i sete şi se face că n-aude/ că mi-i focu-n zgâtii ude şi mi-s cânii fără oase/ şi io-s teleleu tănase mi-s mioarele amare/ că se simte lupu-n zare   târla mi-i pe dărâmate/ calul mi-i pe deşelate ziua mi-i pe nebuneşte/ începu ...

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...

Sunt cherchelit...că am băut (de supărare) la „7 stele”, „5 salcâmi” şi „3 cocoşi”... am dat pe gât vinuri sfinţite şi amare, cu hahalere, cu amici, cu pofticioşi!   Le-am recitat poeme vechi, scrieri uşoare, şi dări de samă, şi regrete le-am citit!... ce curioşi, ce domnişori şi domnişoare au lăcrămat încet, corect, nestăvilit!   M-au întrebat de ce mă scald în băutură, de ce adun o viaţă-ntreagă...şi-o împart...?! nu dau din fulger, nici nu tun. ...

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii care s-a auzit şi nu se mai aude! E încă în rochia de nuntă! Oare ce caută la ora asta, pe urmele mele, în inima cestei păduri? Oare de ce nu-i în „civil”? Oare l-a părăsit pe haplea-mire? Oare l-a lăsat baltă pe tămâios? Oare a  venit după mine să-şi repare greşeala şi să rămânem împreună? Şi oare de ce-i înlăcrămată? Nici n-am curaj s-o întreb! Se opreşte ...

Mărite rege, roagă-te, fă-ţi cruce, închină-te la cer şi la pământ, şterge-ţi trufia...a-nviat Regina de Alb...şi n-o să plece până când n-o să plăteşti tot ce-(a)i trecut prin ură, prin sabie, prin foc şi prin păcat, prin tot ce-(a)i scris cu sânge în hrisoave şi pe blazonul tău întunecat!   Zadarnic stai cu turele în valmă şi-n zaiafeturi şi-n destrăbălări, zadarnic ţii nebuni şi cai de vază şi-ţi strângi pioni de peste mări şi ţări... de data ast ...

Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai început să faci dimineaţă! Întunericul se crapă! Se crapă de ziuă, cum zic oamenii zilelor şi nopţilor din totdeauna! Se crapă de lumină în inima pădurii! Dar inima nu se opreşte! Cum să se oprească inima pădurii? Nu poţi, Dumnezeule, să faci una ca asta, să laşi să se crape inima pădurii! Nu poţi, chiar dacă nu am găsit şi nu am tăiat lemne pentru scară! Ce pot s ...

Moto: „şi când pomul flori va da,/ fă să-i cadă carnea grea,/ cum cădea-va, după cântec,/ mâna mea...!” (Cezar Ivănescu - Amintirea Paradisului)   Când eram mai tânăr şi la trup curat mă jucam de-a muza-sintaxă prin Bârlad... mă jucam prin gară, mă jucam prin târg, sufletul şi gândul îmi dădeau în pârg... inima-mi da-n clocot şi-n galop nebun, eram pur şi simplu substantiv comun, şi-aveam patru versuri sfinte-n buzunare... şi râvneam întruna literă mai ma ...

Azi-dimineaţă...mă găsesc lâng-o frumoasă, încet-încet, plin cu nădejdi, în troleibuz... spun „săru-mâna, libelulo, mi se pare că te cunosc de undeva, de când m-ai dus cu-n cubuleţ de zăhărel până la poartă, până la uşă, până-n casă, până-n vis...”... frumoasa tace ca precista...şi nu-mi spune dacă-i aşa, dacă-i deschis, dacă-i închis!   Mă uit la ea...cum cela mic la poartă nouă... înghit emoţii, cred că par paradoxal... las la o parte şi concret ...

Da...se apropie adâncul pădurii!...Sau poate eu mă apropii de adâncul pădurii!... Sau poate nimic nu se apropie, ci toate-s astfel tocmai de Atunci!...Tocmai din Totdeauna!...Şi mie numai mi se pare!...Şi numai am şi nutresc senzaţia netă a ne/mărginirii!...Şi numai simt atracţia irezistibilă a necunoscutului!...Şi numai doresc forţarea limitelor fizice şi sufleteşti în ceastă măreţie liniştită!... Da...se apropie inima pădurii! Mă apropii de inima pădurii! Se aude! I ...

Este frumos...dar mâine-i mai frumos decât a fost întotdeauna, doamnă...!... Te rog din taină, din adânc şi nalt, spune ce-nseamnă, dacă mai înseamnă, să stai o viaţă-n margine de drum, cu capul pe genunchi, cu gându-n zare, şi să aştepţi tot ce-ai de aşteptat precum o monastire-ntâmplătoare, să crezi că vine-ncet şi sigur când ai rouă-n ochi...şi-n suflet ai candoare!?   Este frumos...dar mâine-i mai frumos de-a lungul şi de-a latul veşniciei, fiindcă poţi ş ...