Moto: "de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să plece după tine, doamnă,/ însă-i legat de loc şi-mbătrânit!.../ de loc legat, de mod legat, de vreme,/ dar şi de timp... de timpul meu prea mult.../ nădăjduieşte şi tot cată-n zare,/ vorbeşte singur, plânge... şi-l ascult:/ am târnosit văzduhul şi ograda.../ trimite-o, dumnezeule... sunt gata!” (Iolanda Cremene)Aici mă duc mai târziu, parcă nu am devreme...aici am pus ...

Mă duc până la Maria. Maria stă pe partea cealaltă a uliţei care desparte cătunul în două părţi egale, mici, liniştite, feerice, dar destul de încăpătoare pentru atâta şi atâta dumnezeire. Amândouă părţile se află la marginea cătunului. Altfel zis, acest loc sfânt şi binecuvântat nu are mijloc. Uliţa-i aşa de scurtă, încât nimeni nu se poate lăuda că iese...la drumul mare. Aşadar, nu am de mers mult până la Maria. Uite, nici nu plec bine din ogradă, că am � ...

Deschide, nu ai cum să nu m-auzi!... sunt plin cu gânduri bune şi sunt gata să şterg trecutul, praful, să te mir, să-ţi mângâi somnul, să-ţi alint muşcata!   Sunt gata să fac ceaiuri, să fac vrăji în samovar, la tine, în odaie, să-ţi scriu pe sâni sonete despre dor, despre săruturi şi ninsori şi ploaie!   A-mbătrânit şi luna de când bat la uşa ta adâncă şi înaltă din iad până în rai...a-mbătrânit... şi-abia mai merge...şi-i aproape moartă!   Cred că ...

Cred că trebuie să mă opresc înainte de a trece de capătul acestui Sens! Ce sens are să trec dincolo de Capăt, să trec dincolo de (Ne)Cunoscut, mai ales că nu există nici o Lege în mijlocul şi în marginea nevăzutului Sapiens, care să mă lase fără cuvinte... care să mă lase la Început?   Oare nu trebuie să nu mă opresc înainte de toate cele, câte mai sunt înainte şi după acest Capăt mizerabil, să nu-mi mai pese de Minus şi Plus... şi să mă doară-n pălări ...

Sunt la uşa cabinetului medical. Stau şi aştept de vreo câteva zeci de minute. Nu mai multe. Doar câteva. Aştept să fiu invitat pentru consult şi tratament. E bine la uşa asta. Că mă umplu cu speranţe. Parcă niciodată nu am fost aşa de mult şi de plăcut cotrobăit de nădejde. Nu sunt mulţi bolnavi care mai aşteaptă şi speră. Sunt câteva zeci. Doar câteva zeci. Şi toţi, absolut toţi, huruie de şanse. Chiar li se poate citi în ochi, în culori, în gesturi, în cuvint ...

Domnule-(n) Alb, fii blând şi milostiv, respectă-ţi Jurământul de onoare... nu vezi câtă nădejde-n jurul tău se înfiripă negreşit...sau moare!?   Cum iei de la bătrânul muribund? cum iei de la bătrâna muribundă? iei pâinea lor, iei sarea lor, iei tot ce au puţin şi nu ştiu să-(l) ascundă!   Chiar nu te doare sufletul deloc şi chiar nici un oftat nu te mai mişcă?!... Viaţa şi Moartea joacă-n uşa ta un fel de tragicomică (a)rişcă,   un fel de-a v-aţi ascu ...

Duminica trecută, pe o căldură cumplită, din cauza/mulţumită căreia trebuie să stai scufundat în baltă, cu stufu-n gură, am fost obligat/determinat/rugat/lămurit să particip la o mormântare tocmai hăt departe, într-un fund lateral de Vaslui. Mortul mi-a fost tovarăş de arme la un divizion de Marină Grănicerească, într-un fund lateral de Giurgiu. Camaradul s-a „stins” de băutură. Nu s-a înecat cu apă, adică, ci s-a cancerizat cu alcool în cantităţi pe care nici u ...

Maria de la Garnizoană a făcut Şcoala de Vivandiere. Dar, după cum se vede, după cum se aude şi după cum se ştie foarte bine, s-a desfiinţat stagiul militar obligatoriu, Pacea pe Pământ s-a instaurat pentru Totdeauna, Rusia şi America au zvârlit armele la gunoi, teroriştii s-au plictisit şi s-au apucat de cultivat şi de prăşit orhidee-n Pustiu, din dicţionarele lumii au fost şterse definitiv noţiunile de „război rece” şi „război cald”. În fine, toate popoarele cr ...

Moto: „sărăcia noastră ne omoară,/ de atâta marş ne doare splina,/ cine iese ultimul din ţară/ e rugat să stingă şi lumina” (Adrian Păunescu)   A venit Ion la Bucureşti, îmbrăcat cu haine demodate, amăgit că va găsi de toate, ieftine, frumoase, româneşti!   Pasămite...ce s-a întâmplat: chiar când a trecut de barieră, l-a oprit, ţac-pac, o hahaleră... şi de buletin l-a întrebat!   A vroit să doarmă la hotel... pân-la urmă, s-a culcat în gară, bucuros că ...

Când vei păşi, frumoaso, pe marginile mele, te vei simţi mai bine ca într-un paradis... Pe marginile mele cresc sute de nuiele şi cântă mii de greieri pe care i-am ucis! Dar s-au târât, frumoaso, spre altă primăvară mai verde şi mai blândă ca aia de atunci... şi s-au întors (din moarte) a nu ştiu câta oară, din ce în ce mai negri, din ce în ce mai lungi!... Mai lungi decât mirarea apropierii tale, mai negri decât noaptea în care te-am iubit... lângă fereastra care dă ...