ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi
Poliția din Minneapolis va fi desființată
Scris de Cristinel Luca Luni, 08 Iunie 2020
Consilierii locali din primăria oraşului Minneapolis au votat în majoritate desfiinţarea departamentului de poliţie al oraşului, care va fi înlocuit cu o structură civilă condusă de comunitate, o decizie considerată prima victorie dintr-o tendinţă naţională de retragere a sprijinului financiar pentru forţele de ordine clasice, determinată de uciderea lui George…
Trump pierde votanți importanți din propriul partid
Scris de Cristinel Luca Luni, 08 Iunie 2020
Mai curând decât erau aşteptările, Donald Trump ar putea pierde susţinerea unora dintre membrii propriului său partid, un număr tot mai mare de republicani de marcă discutând cât de transparenţi vor fi în privinţa deciziei de a nu îi sprijini realegerea în funcţia de preşedinte sau chiar de a vota…
SUA intenţionează să retragă mii de militari din Germania. Avertisment: ”Relaţiile transatlantice ar putea fi grav afectate”
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 08 Iunie 2020
Coordonatorul guvernului german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer, a avertizat sâmbătă că planurile Statelor Unite de a retrage mii de soldaţi din Germania ar putea deteriora semnificativ relaţiile germano-americane. "Relaţia germano-americană ar putea fi grav afectată de o astfel de decizie a preşedintelui american", a declarat Peter Beyer, pentru dpa.…
India şi China, negocieri privind diferendele frontaliere
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 08 Iunie 2020
India şi China au căzut de acord asupra necesităţii de a soluţiona în mod paşnic cea mai recentă confruntare frontalieră, a anunţat duminică New Delhi, după o întâlnire la nivel de generali între cele două ţări, informează AFP. Militari ai celor două ţări s-au angajat de la începutul lunii mai…
Mobilizarea militarilor, respinsă
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 08 Iunie 2020
Casa Albă a intenţionat să desfăşoare în această săptămână circa 10.000 de militari activi, pentru a înăbuşi protestele din capitala Washington D.C. şi din alte părţi din SUA, potrivit unor surse din domeniul apărării, citate de CBS, dar ministrul Apărării, Mark Esper, şi şeful Statului Major Interarme, generalul Mark Milley,…
Planul Trump, contestat în Israel
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 07 Iunie 2020
Mii de israelieni au demonstrat împotriva planului premierului Benjamin Netanyahu de a extinde suveranitatea asupra unor părţi din Cisiordania ocupată. Demonstranţii au purtat pancarte pe care scria "nu anexării, nu ocupaţiei, da păcii şi democraţiei'', ''vieţile palestiniene contează'' sau ''nu redaţi măreţia Apartheidului''. Guvernul Israelului, în acord cu Donald Trump,…
O bătrână a încercat să oprească proteste cu bâta de baseball
Scris de Silviu Anton Sâmbătă, 06 Iunie 2020
O bătrânică din Michigan, în vârstă de 75 de ani, a fost filmată în timp ce încerca să oprească, cu o bâtă de baseball, protestatarii care participau la un marş pentru George Floyd. Într-un clip care circulă pe reţelele de socializare, se vede cum Karla Anderson îi aşteaptă pe protestatari…
Comisia Europeană, apel la o ridicare coordonată a restricţiilor
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 06 Iunie 2020
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a lansat un apel la ridicarea până la sfârşitul lui iunie a tuturor restricţiilor şi controalelor la frontierele interne ale UE introduse pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, potrivit unui interviu difuzat de Euronews. "Ne aflăm foarte aproape de o situaţie în…
Twitter nu exclude suspendarea contului lui Trump
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 06 Iunie 2020
Un înalt responsabil al Twitter a declarat că nu a exclus ca reţeaua socială să suspende contul lui Donald Trump, dacă preşedintele american continuă să publice mesaje incendiare care încalcă regulile reţelei sociale, potrivit France Presse. Cu 81,7 milioane de abonaţi, contul realDonaldTrump este unul dintre cele 10 cele mai…
Militanţi extremişti, instruiţi în Rusia
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 06 Iunie 2020
Militanţi de extremă dreapta germani s-au pregătit într-o tabără specială de lângă Sankt-Petersburg, în Rusia, scrie publicaţia germană Focus, citând surse din interiorul serviciilor de informaţii. Participanţii au fost instruiţi să folosească arme şi explozivi, precum şi în lupta militară de aproape. Se crede că Mişcarea Imperială Rusă (RIM) deţine…
Echipele de campanie, atacate cibernetic
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 05 Iunie 2020
Echipele de campanie ale preşedintelui Donald Trump şi candidatului democrat Joe Biden au fost recent ţinta, fără succes, a unor atacuri cibernetice străine, au informat cercetători de la Google, semn că ameninţarea asupra securităţii datelor nu slăbeşte odată cu apropierea de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, notează AFP. Aceasta este…
Alianţă pentru producerea unui vaccin
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 05 Iunie 2020
Franţa, Germania, Italia şi Ţările de Jos au convenit formarea unei ''alianţe'' care să asigure producerea unui potenţial vaccin anti-COVID-19 în Europa, transmite AFP. Cele patru ţări ''explorează în comun diverse iniţiative promiţătoare şi sunt în discuţii cu diverse societăţi farmaceutice''. Obiectivul acestei alianţe este de a produce vaccinuri pe…
Bombardamente în Siria
Scris de Silviu Anton Vineri, 05 Iunie 2020
Avioane militare au bombardat, în cursul nopţii de joi spre vineri, un depozit de armament din Siria, cel puţin nouă persoane fiind ucise în atacul atribuit Israelului de autorităţile siriene. Raidurile aeriene au vizat un depozit de armament din zona Masyaf, în regiunea Hama (nord-vestul Siriei), afirmă surse militare citate…
Trump, cu Biblia, forţele de ordine, cu gazele lacrimogene
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 05 Iunie 2020
Administraţia americană a apărat energic, miercuri, ieşirea controversată a preşedintelui Donald Trump, cu o Biblie în mână, în faţa unei biserici din apropierea Casei Albe, după ce protestatari adunaţi în zonă au fost dispersaţi cu brutalitate de către forţele de ordine cu gaze lacrimogene, informează AFP. "Preşedintele a dorit să…
”Agresiune fără precedent” împotriva presei
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 05 Iunie 2020
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a denunţat miercuri "rasismul structural" şi "agresiunea fără precedent" împotriva jurnaliştilor în SUA, ţară care se confruntă cu o vastă mişcare de protest împotriva rasismului şi a brutalităţilor poliţieneşti, potrivit AFP. "Trebuie să fie auzite vocile care cer să se pună capăt uciderii…
Ciocniri cu morţi şi răniţi în Brooklyn
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 05 Iunie 2020
Un bărbat înarmat cu un cuţit a înjunghiat miercuri în gât un poliţist, în cartierul Brooklyn din New York, iar doi colegi ai acestuia care s-au grăbit să-i vină în ajutor au fost răniţi, înainte de a-l împuşca pe atacator de mai multe ori, a comunicat poliţia, transmite Reuters. Toţi…
Statul de drept, esenţial pentru legitimitatea UE
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 04 Iunie 2020
Statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene (UE), prin urmare apărarea sa şi tragerea la răspunde a celor care comit abuz de încredere sunt esenţiale în menţinerea legitimităţii UE, în special într-un moment de criză de încredere, atrage atenţia procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, într-un articol…
Trump vrea să reprimească Rusia în G7
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 03 Iunie 2020
Preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat la telefon propunerea liderului american de a lărgi formatul G7, a anunţat un comunicat al Kremlinului, transmite AFP. Liderul de la Casa Albă a calificat drept "depăşit" formatul G7 (Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA). În 2014, Rusia a…
Jurnalişti atacaţi intenţionat
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 03 Iunie 2020
Comitetul Pulitzer şi-a exprimat sprijinul faţă de jurnaliştii care au fost hărţuiţi şi atacaţi de Poliţie, în timp ce acopereau din punct de vedere mediatic protestele recente din Statele Unite, informează DPA. Reprezentanţi ai presei au fost "împuşcaţi în mod intenţionat cu gloanţe de cauciuc, atacaţi cu gaze lacrimogene şi…
Fost ministru, acuzat de uciderea unei jurnaliste
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 03 Iunie 2020
Un fost ministru maltez i-a achitat 350.000 de euro unui ucigaş plătit, acuzat de asasinarea fostei jurnaliste Daphne Caruana Galizia, a recunoscut, în faţa instanţei, intermediarul din acest dosar care a provocat valuri de emoţie în întreaga Europă, informează dpa.Melvin Theuma a declarat în faţa tribunalului maltez care judecă acest…
Opiacee descoperite în sângele bărbatului asfixiat de poliţişti
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 03 Iunie 2020
Moartea lui George Floyd, afro-americanul care şi-a pierdut viaţa pe 27 mai în Minneapolis, ca urmare a modului în care a fost maltratat de un ofiţer de poliţie alb, a fost calificată drept omucidere, din cauza "presiunii exercitate în zona gâtului", a indicat luni medicul legist oficial responsabil de autopsia…
Haos în America
Scris de Cristinel Luca Luni, 01 Iunie 2020
Confruntările violente dintre protestatari şi forţele de ordine au continuat pentru a şasea zi în SUA, după moartea lui George Floyd, un bărbat de culoare ucis de un ofiţer de poliţie din Minneapolis, potrivit CNN. Într-o intersecţie din centrul oraşului Washington, în Santa Monica și în San Diego, California, protestatarii…
Jurnalistă orbită, în timp ce își practica meseria
Scris de Silviu Anton Luni, 01 Iunie 2020
Poliţia din SUA a încercat să disperseze protestatarii pe măsură ce conflictele cu aceștia au escaladat, după moartea lui George Floyd, scrie USA Today. O reţea ce cuprinde mai multe publicaţii din SUA relatează povestea a zeci de jurnalişti care au fost atacaţi de forţele de ordine, în ciuda faptului…
Concedieri masive anunţate în industria auto
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 30 Mai 2020
Producătorul auto francez Renault a anunţat vineri că va demara negocieri cu sindicatele pentru reorganizarea şi încetarea activităţii la unele fabrici de asamblare din Franţa, şi va concedia 15.000 de angajaţi pe plan global (din care 4.600 în Franţa), în urma declinului vânzărilor, transmite Reuters.Confruntat cu scăderea cererii, pe fondul…

