Extrema-dreaptă germană, mobilizare împotriva migranţilor

Extrema-dreaptă germană, mobilizare împotriva migranţilor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Extrema-dreaptă germană s-a mobilizat în urma unor agresiuni asupra unor trecători comise de migranţi într-un oraş din landul Bavaria şi a organizat patrule de autoapărare, a anunţat joi primarul localităţii, care s-a declarat "şocat", relatează AFP.

"Pot înţelege insecuritatea care domneşte într-o parte a populaţiei, însă ameninţările cu violenţa şi ura din cele patru colţuri ale ţării merg prea departe", a declarat primarul oraşului Amberg din Bavaria, Michael Cerny. El a adăugat că a informat poliţia în legătură cu aceste miliţii de autoapărare care se formează.

Partidul de extremă-dreapta NPD, apropiat de mişcarea neonazistă, a publicat în paralel pe unul din conturile sale de Facebook din regiune fotografii cu mai mulţi dintre membrii săi purtând veste roşii cu sigla mişcării. Ei pot fi văzuţi mărşăluind în locurile unde s-au produs agresiunile cu puţin timp înainte de Revelion, precum şi în faţa unui cămin pentru solicitanţi de azil.

Patru bărbaţi tineri originari din Afganistan şi Iran au fost arestaţi de poliţie după ce, în stare de ebrietate, au agresat, sâmbăta trecută, zece trecători pe stradă, în Amberg. Ei vor trebui să răspundă pentru "lovituri şi vătămări".

Cazul a relansat dezbaterea din jurul solicitanţilor de azil în Germania, în continuare sensibilă după venirea în ţară a peste un milion de migranţi între 2015 şi 2016.

Citit 1176 ori Ultima modificare Joi, 03 Ianuarie 2019 15:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.