Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Preşedintele american Donald Trump a declarat că negocierile cu talibanii sunt "moarte", după ce a anulat întâlnirea secretă prevăzută cu aceştia la Camp David. De asemenea, comandantul forţelor americane în Afganistan a afirmat că este probabilă o intensificare a operaţiunilor pentru contracararea înmulţirii recente a atacurilor insurgenţilor, transmite Reuters.

Trump a anulat întâlnirea secretă prevăzută să aibă loc cu talibanii la Camp David, Maryland, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce un militar american a fost ucis într-un atac sinucigaş al insurgenţilor, la Kabul, săptămâna trecută.
"Sunt moarte. În ceea ce mă priveşte pe mine, sunt moarte", le-e declarat Trump reporterilor, întrebat despre aceste negocieri, în timp ce părăsea Casa Albă pentru a se deplasa în Carolina de Nord. Trump sperase să încheie lunile de negocieri cu talibanii, care controlează mari părţi din Afganistan, cu o întâlnire secretă la Camp David, la care ar fi participat şi preşedintele afgan Ashraf Ghani, şi care era menită să "bată în cuie" un acord de retragere a trupelor din războiul în care SUA sunt implicate de 18 ani. Un proiect de acord convenit săptămâna trecută prevedea retragerea a 5.000 de soldaţi americani în lunile următoare, în schimbul garanţiilor că Afganistanul nu va fi folosit ca bază pentru atacuri asupra SUA şi a aliaţilor lor.
Aducerea acasă a trupelor americane din Afganistan a fost unul din principalele obiective de politică externă ale lui Donald Trump, potrivit căruia administraţia sa se gândeşte în continuare la o retragere a celor 14.000 de militari desfăşuraţi în această ţară. "Am vrea să plecăm de acolo, dar vom pleca la momentul potrivit", a afirmat el.
Cu toate acestea, sfârşitul negocierilor a alimentat temerile unei noi creşteri a violenţelor în Afganistan. Talibanii şi-au intensificat atacurile chiar în timp ce în ultimele săptămâni se desfăşurau negocieri de pace.
Generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului Central american, a declarat luni că este probabil că armata SUA îşi va accelera ritmul operaţiunilor în Afganistan, pentru a contracara aceste violenţe. "Cu siguranţă că nu vom sta pasivi şi să-i lăsăm să poarte o aşa-zisă cursă spre victorie. Acest lucru nu o să se întâmple", le-a spus generalul McKenzie reporterilor care îl însoţeau la baza aeriană Bagram, din nord-estul Afganistanului.
Preşedintele afgan Ghani, care a fost ţinut spectator la negocierile purtate între oficiali americani şi reprezentanţi ai talibanilor, a avut mari rezerve faţă de acestea. Luni, el şi-a reiterat apelurile la pace, dar a insistat că talibanii trebuie să respecte o încetare a focului, ceea ce aceştia au refuzat până acum. "Pacea fără o încetare a focului este imposibilă", a subliniat Ghani.
Creşterea tensiunilor pe teren se adaugă incertitudinilor legate de viitorul forţelor americane, multe dintre acestea fiind nevoite acum să se pregătească pentru o intensificare a luptelor, în timp ce aşteaptă însă potenţiale ordine de retragere. Preşedintele Trump a declarat că ar vrea să reducă numărul militarilor desfăşuraţi în Afganistan la circa 8.000.
Duminică, talibanii au avertizat că numărul victimelor americane va creşte în urma deciziei lui Trump de a anula negocierile.
Întrebat dacă intensificarea operaţiunilor împotriva insurgenţilor ar putea include lovituri aeriene şi raiduri ale comandourilor americane şi afgane, McKenzie a răspuns: "Cred că vorbim de un spectru total. Vom lua unele decizii, cred, în capitala ţării noastre în zilele următoare", a adăugat el, fără să dea alte detalii.

Citit 1027 ori Ultima modificare Marți, 10 Septembrie 2019 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.