Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

În cazul în care va fi dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19, răufăcătorii vor încerca probabil să exploateze volumul mare de cerere, inundând pieţele cu medicamente contrafăcute, a avertizat directorul Interpol, Jurgen Stock, transmite luni dpa.
Ca indiciu a ceea ce s-ar putea întâmpla, deja au apărut pe pieţe echipamente de protecţie personală necertificate, inclusiv măşti faciale, sau produse contrafăcute destinate dezinfectării mâinilor, a explicat directorul Interpol. "Va veni un nou mare val, un val global, imediat ce se va profila un vaccin", a spus Stock.
Răufăcătorii care operează pe plan global s-au adaptat rapid la pandemie, în sensul că "exploatează noile temeri şi preocupări ale oamenilor şi trebuie să-şi reprofileze activităţile criminale", a punctat directorul Interpol.
Jurgen Stock a mai explicat că infractorii vor încerca să profite de pandemie şi să-i înşele pe vârstnici dându-se drept rude care au nevoie de bani şi că vor creşte de asemenea nivelurile de criminalitate informatică, în contextul în care foarte mulţi oameni lucrează de acasă.
În general, pandemia ar putea da un impuls pe termen lung criminalităţii pe plan global, în condiţiile în care unii dintre cei rămaşi fără mijloace de trai ar putea recurge la infracţiuni, a subliniat Stock. "Oamenii vor căuta surse de venit noi, cu caracter ilegal", a anticipat el.

Citit 354 ori Ultima modificare Luni, 11 Mai 2020 22:00

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro