Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri o propunere de reducere cu 55 la sută a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030 în raport cu nivelul din 1990, faţă de un obiectiv fixat în prezent la o diminuare cu 40 la sută, cu scopul de a ajunge la o neutralitate în privinţa emisiilor de carbon până în 2050, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Această majorare a obiectivului de la 40 la sută la 55 la sută, care ar avea consecinţe pentru sectorul energetic, transporturi sau agricultură, "este prea mare pentru unii şi insuficientă pentru alţii. Însă economia şi industria noastre o vor putea face", a declarat Ursula von der Leyen, în primul său discurs privind starea Uniunii, susţinut în Parlamentul European.
Ea a precizat că noul obiectiv este necesar pentru a plasa UE "ferm pe drumul" spre îndeplinirea planului său de a ajunge la neutralitate în privinţa emisiilor de carbon până în 2050, iar analizele Comisiei confirmă că o reducere cu 55 la sută a emisiilor este posibilă economic.
Ursula von der Leyen a recunoscut că propunerea va diviza Parlamentul European şi statele membre, care vor trebui să aprobe această ţintă obligatorie juridic.
Pentru a contribui la realizarea obiectivului, ea a precizat că 30 la sută din pachetul european de relansare în contextul pandemiei de coronavirus, reprezentând granturi şi credite de 750 de miliarde de euro, pe care UE ca întreg le va împrumuta, ar trebui obţinut prin obligaţiuni verzi.
Parlamentul European şi liderii din EU încă mai trebuie să ajungă la un acord asupra planului pentru 2030. Discuţiile sunt tensionate, în contextul în care unele ţări susţin că nu pot face reduceri mai mari din cauza dependenţei lor economice de sectoarele puternic poluante, aşa cum este industria cărbunelui.
În schimb, activiştii de mediu spun că obiectivul de reducere cu 55 la sută nu este suficient pentru a atinge scopul de neutralitate privind emisiile de carbon până în 2050.

Citit 383 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Septembrie 2020 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.