Premierul britanic Boris Johnson a suferit o înfrângere dură în Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului) în privinţa legii asupra pieţei interne, act normativ ce i-ar permite şefului executivului de la Londra puterea de a anula o prevedere din Acordul de retragere din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Încălcarea acordului Brexit, ce contravine dreptului internaţional, a fost intens criticată, ameninţând reputaţia Marii Britanii în privinţa respectării angajamentelor. Boris Johnson a susţinut că Legea privind piaţa internă este menită să protejeze schimburile comerciale în interiorul Regatului Unit după Brexit. Ea conţine clauze care, potrivit executivului britanic, sunt necesare pentru a proteja statutul delicat al Irlandei de Nord ca parte a Regatului Unit, dar care ar încălca dreptul internaţional ''într-o manieră limitată şi specifică''.
Camera Lorzilor a votat scoaterea acelor clauze din textul legii. Partidul Conservator, aflat la guvernare, nu dispune de o majoritate în această cameră şi chiar unii membrii ai acestei formaţiuni s-au opus clauzelor respective. ''Guvernul trebuie să înceapă să reconstruiască reputaţia noastră internaţională'', a declarat lidera grupului laburist din Camera Lorzilor, Angela Smith.
Totuşi, executivul a anunţat că va supune din nou dezbaterii clauzele respective, atunci când legea revine în cealaltă cameră a parlamentului, Camera Comunelor, unde actul normativ a trecut în primă lectură cu 340 de voturi pentru şi 256 de voturi împotrivă.