Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat legea ce permite convocarea rezerviştilor pentru serviciul militar fără a decreta mobilizarea, a comunicat miercuri preşedinţia de la Kiev, transmite Reuters. Legea, aprobată de parlament în martie, permite o întărire semnificativă a forţelor armate, în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia. „Aceasta va face posibilă suplimentarea rapidă a unităţilor militare ale tuturor forţelor de apărare cu rezervişti, crescându-le astfel semnificativ combativitatea în timpul agresiunii militare”, a transmis preşedinţia de la Kiev.

Marți, preşedintele Zelenski l-a chemat pe omologul său rus Vladimir Putin să se întâlnească în regiunea Donbas, pentru discuţii vizând încetarea conflictului în această zonă şi atenuarea tensiunilor între cele două state vecine. Kievul şi Moscova se acuză reciproc de intensificarea ciocnirilor în Donbas, unde trupe ucrainene luptă cu separatişti sprijiniţi de Rusia, într-un conflict despre care Ucraina afirmă că s-a soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014.

Ucraina, aliaţii săi occidentali şi NATO au acuzat Rusia de masare „provocatoare” de trupe la frontiera estică a Ucrainei şi în Crimeea. La rândul său, Rusia a denunţat „activitatea provocatoare” a Statelor Unite şi NATO în regiunea Mării Negre.

Citit 347 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Aprilie 2021 19:00

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro