
Gabriel Kolbay
Cum ne ferim de gripă?
Marți, 03 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Nu ignoraţi avertismentele autorităţilor din Sănătate, chiar dacă vi se par deja clişee * În cazul apariţiei rinoreei, febrei de peste 37 de grade şi a durerilor de cap, prezentaţi-vă la Urgenţe * Cel mai bine ar fi ca, în perioada imediat următoare, să respectăm cu stricteţe recomandările Ministerului Sănătăţii cu privire la măsurile de prevenire a îmbolnăvirii cu viruşi gripali. Dacă nu o facem din spirit civic, măcar să ne conformăm de teama zilelor lungi şi ...
Mulţi au băut, 12 au ajuns la spital
Luni, 02 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* De ce să nu bei şi de ce să nu baţi ? Doar o dată pe săptămână e sâmbătă! * Se pare că nu puţini sunt gălăţenii care s-au obişnuit să îşi trăiască fiecare seară de sâmbătă ca şi cum ar fi ultima. Sau ca şi cum de a doua zi dimineaţă ar începe prohibiţia. Altfel nu ne putem explică setea care le pârjoleşte gâtlejurile şi îi îndeamnă să dea pe gât stacană după stacană, până când au nevoie de ajutorul medicilor. „În cursul nopţii de sâmbătă ...
Patimile Sănătăţii
Vineri, 30 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Multe proiecte ale ministerului sunt îngheţate * Salariile personalului din sistem şi mare parte dintre medicamente se plătesc doar cu ajutorul creditelor de angajament * Spitalul Regional Galaţi-Brăila, fără piatră de temelie * Puţine veşti despre co-plată * Ce îi trebuie managerului eficient în Sănătate? * După ruperea alianţei de guvernare, o mare parte dintre proiectele din Sănătate de care şi gălăţenii erau direct interesaţi au fost învăluite în tăcere. Instab ...
Gălăţeanul zburător
Joi, 29 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* A căzut bolovan cale de patru etaje * S-a ales cu o pleoapă învineţită * „Un domn din ţara lui Traian Vuia”, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa * Beţia îţi dă aripi! Dovada vie şi aproape nevătămată este Gheorghe Severincu, de 50 de ani, care locuieşte în Micro 16. Aseară a ajuns beat în faţa blocului. Era cam ora 22, îşi amintesc vecinii. A urcat toate cele patru etaje, a ajuns în faţa uşii, dar când să ...
Cât a investit Ministerul Sănătăţii în spitalele gălăţene?
Joi, 29 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* De aproape cinci ori mai mult decât în 2008, precizează dr. Aurel Nechita * În plină criză economică, bugetul statului este împovărat peste măsură. Dar, chiar şi aşa, Ministerul Sănătăţii a alocat, de la începutul anului, aproape 12.500.000 de lei pentru investiţii la nivelul spitalelor gălăţene. Suma este de aproape 5 ori mai mare decât cea acordată în acelaşi scop de minister în cursul anului 2008, a precizat dr. Aurel Nechita, fost secretar de stat în Ministerul ...
Întăriţi-vă sistemul imunitar!
Joi, 29 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Vaccinaţi-vă la timp * Dormiţi suficient * Consumaţi multe fructe şi legume proaspete * Sportul vă menţine sănătoşi * Odată cu scăderea temperaturilor, presiunile exercitate asupra organismul dumneavoastră cresc. Tocmai de aceea este foarte important să faceţi tot ce este necesar pentru a vă întări sistemul imunitar şi a preveni eventualele îmbolnăviri de sezon.Pentru început, nu ignoraţi sfatul medicilor cu privire la vaccinările de sezon. Dacă starea de sănătate v ...
„Asistenţii persoanelor cu handicap nu trebuie disponibilizaţi”
Joi, 29 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Printre persoanele care urmează să fie disponibilizate nu ar trebui să se numere şi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, susţine Liga pentru promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu handicap din România, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului. “Cu toată lipsa de asistenţi personali din sistemul public, se preferă disponibilizarea acelora care provin din familie, pentru a se proteja anumiţi salariaţi din primării. Asistăm în acest fel la disc ...
Septuagenar găsit mort în fântână
Marți, 27 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat de 76 de ani din comuna Fârţăneşti şi-a găsit sfârşitul în noaptea de duminică spre luni. A fost găsit mort într-o fântână săpată în propria curte, la mică distanţă de casa în care locuia. Detalii despre tragedie ne-a oferit secretarul Primăriei Fârţăneşti, Adi Lungu. „Bărbatul era sub tratament medicamentos. Nu vă pot spune exact ce suferinţe avea, dar am înţeles că lua nişte pastile împotriva ameţelilor. Se pare că nu şi-ar fi luat aceste past ...
10 ore fără apă rece
Marți, 27 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Sistarea apei potabile va afecta trei cartiere gălăţene * Motivul întreruperii furnizării: executarea unor lucrări de modernizare pe strada Basarabiei * Locuitorii cartierelor I.C.Frimu, Aurel Vlaicu şi Micro 14 vor rămâne fără apă rece miercuri, 28 octombrie, între orele 8.00 – 18.00, potrivit unui comunicat remis redacţiei de SC Apă Canal SA. Mai exact, blocurile afectate vor fi: N3, N4, N5, N6, N7, N8, M1A, M1B, S6A, S6B, S6C, H3, H1, D9, I1, C15, C12, C10, C8, C8A, C8B, ...
Cine snopeşte nu lasă!
Marți, 27 Octombrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* După ce şi-a pocnit cu sete nevasta, soţul a fost bun şi i-a chemat acesteia şi o salvare * Cine-a spus că dragostea doare a luat în calcul, probabil, şi situaţiile în care unul dintre parteneri îi frige periodic celuilalt câte o pereche de pumni şi picioare. Astfel, crezând că bătaia e ruptă din Rai, un bărbat din Balinteşti, beat şi deci curajos nevoie mare, a venit acasă şi şi-a bătut din nou soţia – în prezenţa copilului, se pare. Treaba cu bătaia în cuplu n- ...