
Cristinel Luca
”Şase luni care au zdruncinat lumea”
Marți, 30 Iunie 2020 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Criza pandemiei, creşterea ratei şomajului, protestele din Statele Unite şi fluctuaţiile majore de pe pieţele financiare au creat cea mai tumultuoasă perioadă din istoria recentă, comentează cotidianul american The Wall Street Journal.
Până în prezent, pandemia s-a soldat cu peste 120.000 de morţi în Statele Unite, generând pierderi economice imense şi împingând sistemul financiar spre colaps. Perioada de creştere a indicilor bursieri s-a încheiat brusc, înainte de a apăre ...
Român prins cu patru sicrie cu droguri
Sâmbătă, 27 Iunie 2020 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Agenții vamali francezi au confiscat aproape 70 de kilograme de cannabis ascunși în sicrie transportate cu un dric. Șoferul, un român în vârstă de 30 de ani, le-a spus vameșilor că transportă patru persoane decedate din Spania în România. Sicriele nu erau sigilate, maşina mortuară nu avea montat un sistem de refrigerare, așa că agenţii au decis să verifice mașina. Potrivit primelor informații, drogurile proveneau din Spania și urmau să ajungă în Germania. Valoarea captur ...
Situația cazurilor COVID-19 la vecinii României
Sâmbătă, 27 Iunie 2020 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungaria a raportat vineri dimineaţă 4.127 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus (cu patru mai multe decât în ziua anterioară), dintre care 578 de cazuri mortale, informează Agerpres, care citează MTI. Până în prezent, 2.663 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 s-au vindecat în această ţară.
În spitalele ungare se află 179 de pacienţi cu noul coronavirus, iar 2.801 de persoane sunt în carantină oficială la domiciliu. Ungaria, ţară o populaţie de aproximati ...
Proiectul ”Bani pentru bone”, în dezbatere publică
Sâmbătă, 27 Iunie 2020 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi a postat pe site-ul propriu, pentru dezbatere publică, proiectul de hotărâre privind „Aprobarea Metodologiei de acordare a ajutorului financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă cu domiciliul pe raza municipiului Galaţi”. Atât proiectul, cât şi expunerea de motive şi raportul de specialitate, pot fi consultate pe site, dar şi la sediul Centrului de informare pentru cetăţeni din cadrul sediului primăriei. Propunerile, sugestiile sau recomandăr ...
Cu genunchiul pe gâtul IMM-urilor
Sâmbătă, 27 Iunie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local, desfăşurată joi în regim de pandemie, adică online, a fost „condimentată” cu o intervenţie în direct, de câteva minute, a preşedintelui Patronatului IMM-urilor Galaţi. De obicei, condimentele se presară pentru a da un gust mai bun mâncării. De data aceasta, n-a fost deloc aşa. Consilierilor locali li s-a atras atenţia pe şleau că, pe perioada stării de urgenţă şi imediat după, n-au „percutat” deloc la greutăţile cu ...
Patronatul IMM-urilor, apel către consilierii locali: Cum să plătim taxe dacă noi nu am avut activitate?
Sâmbătă, 27 Iunie 2020 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, a avut o intervenţie în cadrul şedinţei de joi a Consiliului Local, menţionând că firmele mici şi mijlocii gălăţene au nevoie de sprijinul autorităţilor locale, în contextul în care acestea „din nefericire, nu au avut nicio empatie, nicio solidaritate cu mediul privat, aceasta în antiteză cu mediul bugetar”.
Marian Filimon a reamintit pagubele uriaşe înregistrate în economia Galaţiului, unde multe firme nu ...
Marţi, ultima zi în care vă puteţi alege furnizorul de gaze
Luni, 29 Iunie 2020 12:15 | Publicat în ECONOMIE
Piața gazelor naturale se va liberaliza începând de miercuri, 1 iulie 2020. Dacă sunteţi client casnic pentru care furnizarea gazelor naturale se face în prezent la preţuri reglementate, puteţi opta pentru un alt furnizor, cu care să încheiaţi, până pe 30 iunie inclusiv, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial.
Noul contract poate fi încheiat fie cu actualul furnizor, fie cu oricare alt furnizor de gaze naturale licențiat de către Autoritatea Naţiona ...
Referendum de o săptămână pentru alegerea lui Putin
Joi, 25 Iunie 2020 21:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În noua Constituție a Rusiei, va fi înscrisă „credința în Dumnezeu” și „definiția căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie”.
În Rusia a început ieri referendumul constituțional, care va dura o săptămână și care, la final, îi va permite președintelui Vladimir Putin să rămână șef al statului pentru cel puțin 16 ani, până în 2036. La urne sunt chemați aproximativ 110 milioane de alegători. Data oficială a referendumului este 1 iulie, dar programul ...
Bonele pentru copii, plătite cu bani de la Primărie
Joi, 25 Iunie 2020 00:04 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii ai căror copii nu au prins un loc la creşă sau la grădiniţă vor putea să-şi angajeze bone pentru cei mici, pe care să le plătească cu bani de la Primărie. Stabilite prin lege, ajutoarele pentru plata bonelor sunt acordate la nivel local. La Galaţi, deocamdată se lucrează la metodologia prin care vor fi acordate aceste ajutoare, iar hotărârea urmează să fie votată în Consiliul Local.
Legea pentru acordarea de către primării a ajutoarelor financiare pentru plat ...
Cutremur de 7,5 în Mexic
Miercuri, 24 Iunie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Şase oameni au murit în urma cutremurului de 7,5 pe scara Richter care a avut loc marţi în sudul Mexicului şi a fost activată alerta de tsunami, aşteptându-se „variaţii anormale ale nivelului mării, de până la 113 centimetri”. Un spital din regiune, unde sunt trataţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, a suferit pagube „structurale” şi a fost nevoie să fie evacuat. Seismul de marţi a avut loc la ora locală 10,29, la 12 kilometri de Crucecita (Oaxaca) şi s-a simţit î ...