STRIGĂTUL din URMĂ [dosarele Z]

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

cu mâinile prin luturi de oale şi de casă,

cu ochii dinspre zare, tocmai luându-şi sama,

cu glasul din/spre cântec, senină şi frumoasă –

mi-a spus întotdeauna: si vis amari, ama!

 

desigur, nu e vreme de „alt fel”, nu e vreme

de „nu”, de „mai încolo”, de „ce”, de „nu se poate” –

nu-i timp de aşteptare, nu-i timp de anateme,

chiar dacă sunt şi-atâtea iubiri nevertebrate!

 

nu-i timp de dat afară când văd câtă răbdare

aşează-ntru iubire de păsări şi de plante –

nu-i vreme unde verbul să ceară conjugare

la timpu-n care-acestea le pier pe celelalte!

 

totu-i de spus acuma, totu-i de-adus încoace,

totu-i de dat spre suflet, aşa, cum zice mama –

parcă o văd şi astăzi – printre război şi pace –

strigând în urma-mi, blândă: si vis amari, ama (!)

Citit 11407 ori Ultima modificare Marți, 02 Februarie 2021 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.