Un pod din Neamț s-a prăbușit, la doar câteva luni după ce a fost reabilitat (VIDEO)

Un pod din Neamț s-a prăbușit, la doar câteva luni după ce a fost reabilitat (VIDEO)
Sursa foto: ebihoreanul.ro
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Podul de la Luțca din județul Neamț s-a prăbușit joi la doar jumătate de an după ce a fost redeschis în noiembrie 2021, informează Roman TV. Pe pod, la momentul prăbușirii, se aflau o dubiță și un camion. Purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, Mariana Pușcașu, a declarat pentru HotNews.ro că, la momentul incidentului, pe pod se aflau un camion și o autoutilitară. A fost rănit șoferul autoutilitarei - un bărbat de 56 de ani.

Primul comunei, Gheorghe Iacob, a declarat la Digi 24, că podul, lung de 216 metri, fusese redeschis în toamnă, după reabilitare. „Astept să ajung la fața locului, sunt mobilizate acolo toate forțele", a spus primarul, susținând că înainte de a fi redeschis „s-au făcut nenumărate măsurători".  „Au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto și devierea traficului rutier pe Drumul Național 15 D, Roman – Gâdinți”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț pentru Știri Neamț.

În august 2020, podul de la Luțca a intrat în reparații capitale după 30 de ani de exploatare. Valoarea investiției a fost de 8,3 milioane de lei, lucrări executate de Darcons SRL, potrivit Roman TV.

VIDEO

Citit 2708 ori Ultima modificare Joi, 09 Iunie 2022 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.