Bulgaria a reușit să afle unde a aterizat avionul care a survolat ilegal trei ţări

Bulgaria a reușit să afle unde a aterizat avionul care a survolat ilegal trei ţări
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

După ce a fost escortat de avioane de vânătoare maghiare deasupra Ungariei și apoi de avioane F-16 românești și americane deasupra României, avionul bimotor de mici dimensiuni ce a zburat ilegal deasupra țărilor miercuri seara a trecut în Bulgaria unde nu a mai fost interceptat de avioanele militare ale țării vecine.

În schimb, avionul a aterizat undeva în Bulgaria, iar Ministerul Apărării de la Sofia spune acum că a identificat locul unde a aterizat.

„La intrarea în Bulgaria, în condiții hidro-meteorologice complexe, Forțele Aeriene au fost activate. S-a stabilit că avionul a aterizat în țara noastră și cu asistența Ministerului de Interne a fost localizat locul de aterizare. Cazul este în curs de anchetă”, a notificat Ministerul Apărării de la Sofia.

Reamintim că miercuri seara o aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei.

Ministerul Apărării spune că avionul a decolat din Ungaria, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder, a fost interceptat în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor aeriene ungare. În spațiul aerian românesc, aparatul a fost escortat de patru aeronave F-16, două americane și apoi două românești, dislocate de la Baza aeriană Fetești.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat joi, la Alba Iulia, că survolarea a spaţiului aerian al Ungariei, României şi Bulgariei de către o aeronavă bimotor reprezintă un incident „mai degrabă ciudat", o „lebădă neagră", susţinând că nu este „niciun motiv de îngrijorare" şi că nu a fost ceva care să pericliteze siguranţa naţională, transmite Agerpres.

Citit 2639 ori Ultima modificare Joi, 09 Iunie 2022 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.