O dimineață plumburie de aprilie, care seamănă mai mult cu una de noiembrie. Ploaia te pătrunde până la os, dar nu e timp de zăbavă. Am primit invitația să intru în universul unui artist, iar asta este o chestiune pe cât de rară, pe atât de prețioasă. Gheorghe Miron mă așteaptă în atelierul său de la parterul unuia din blocurile I de pe Saturn.
Înăuntru e cald, miroase a culori și a ulei, iar artistul este așa cum îi place mult unui jurnalist, adică deschis la dialog. Vorbim despre tot și despre toate, de la studii la prieteni, de la anatomie la relații interumane, de la prietenii comuni, dintre care unii nu mai sunt printre noi, până la politică, administraţie și sănătate, fără să simțim când trece timpul. Timpul care este, de fapt, una dintre cele mai scumpe valute, dacă ar fi să-i punem un preț.
„O bornă în viața fiecăruia dintre noi”
Gheorghe Miron împlinește, pe 12 aprilie, 65 de ani. O vârstă importantă, „o bornă în viața fiecăruia dintre noi”, după cum mărturisește. Crede că, de la un moment dat, înveți, în viață, să apreciezi fiecare an pe care îl trăiești din plin. „Simt că vine, cu vârsta, o înțelepciune firească, dar pe care, cumva, nu o anticipezi. Eu îmi doresc să nu mai greșesc cu bună știință, că o poți face fără să vrei, dar încerc din răsputeri să fiu atent la felul de energie pe care îl proiectez către ceilalți. Să fie energie pozitivă și să mă și înconjor de oameni care au acest gen de energie”, îmi mărturisește, când îl întreb despre dorințele aniversare.
Are Gheorghe Miron mulți prieteni sau crede în conceptul „puțini, dar buni”?, întreb, curioasă, mai ales că îl știu drept un om popular și îndrăgit, nu doar în comunitatea artistică, ci și în afara ei. Zâmbește și îmi răspunde, sincer: „Mă lăudam cu mulți prieteni, oameni pe care îi consideram și îi tratam ca atare, până când, la un moment dat, pictorul basarabean Iurie Matei mi-a spus că, la vârsta noastră, dacă spun că am mai mulți prieteni decât degete la mâna cu care dau noroc, aceia nu-s prieteni. Așa că acum am prieteni buni, cred eu, din aceia pe care îi suni că ai nevoie de ajutor și te ajută întâi, apoi te întreabă, dacă te mai întreabă, ce s-a întâmplat”.
"Urăsc minciuna și impostura în toate domeniile, dar în artă cel mai mult!"
De jur-împrejurul nostru, pereții atelierului sunt acoperiți de lucrări care-ți taie respirația: aici, un trunchi de mesteacăn iernatic de pe care parcă îți vine să scuturi neaua proaspăt ninsă, dincolo, o siluetă de femeie privită și redată ca o zeiță, portrete ale căror subiecte par să-ți vorbească, dacă doar te oprești suficient să asculți. Pe șevalet, o lucrare în lucru, un peisaj care invită la meditație, le renaștere sufletească, la reenergizare. Artistul mărturisește că asta își dorește cel mai mult acum, să se înconjoare de energie pozitivă și să își găsească, în propriul sanctuar, puterea de a face față unei realități care nu mereu îi este pe plac.
„Urăsc minciuna și impostura în toate domeniile, dar în artă cel mai mult! Mă uit în jur și nu pot să nu observ cât de mult au coborât standardele, cum unii pictează pe print (o imagine printată pe pânză este apoi acoperită în culoare - n.a.), mimează creația, cum școlile nu mai insistă să pună bazele cunoașterii așa cum este firesc să fie făcute, se ard etapele și nu mai există un fundament solid. E ca și cum ai vrea să construiești o casă și să-i faci direct acoperișul și hornul, fără un proiect, fără un desen... E trist ce se întâmplă în învățământ... Cum poți să-i ceri unui profesor care abia a luat notă de trecere la titularizare să-i evalueze pe copii? Ce respect să mai ai și ce să mai înveți de la un profesor care este și el mediocru? Încerc să mă apăr de toate acestea, dar de văzut tot le văd. Încerc să nu le mai pun la suflet, atelierul a devenit clopotul de sticlă sub care mă apăr de rău!”
"Iubiţi artiştii, ei nu fac rău niciodată!"
În ciuda nemulțumirilor cărora le-a dat glas, Gheorghe Miron rămâne optimist și încrezător în puterea vindecătoare a artei, în toate formele ei, literatură, artă plastică, teatru, film, muzică. Ne îndeamnă să iubim artiștii, că ei nu fac rău niciodată, și cine ar putea să-l contrazică? Smulgându-mă cu greu din atmosfera caldă și primitoare a atelierului, mai întreb, înainte de plecare, cum de este podeaua presărată cu monede? Zâmbind, gazda îmi răspunde: „Fostul meu profesor din facultate, Ion Țarălungă, avea podeaua atelierului acoperită cu bani lăsați de cei care veneau în vizită, pentru noroc, spunea el, mi-a plăcut ideea și am preluat-o”. Și mie îmi place ideea, așa că scot ce monede am în portofel și le dau drumul, să trăiască în continuare la adăpost, pentru norocul artistului gălățean Gheorghe Miron, departe de ploaia de afară, de griul unei zile de marți dintr-un început de aprilie care seamănă mai degrabă cu noiembrie.
Carte de vizită
Pictorul Gheorghe Miron s-a născut pe 12 aprilie 1958, la Galaţi. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Artă Monumentală, clasa profesoarei Rodica Lazăr (1982). După absolvire, a activat periodic ca profesor de desen şi designer de mobilier, iar în prezent este muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.
Din 1983, participă la expoziţiile colective ale Filialei Galaţi a U.A.P.R., al cărei membru a devenit în 1991. Și-a organizat expoziţii personale la Galaţi (1985, 1987, 1995, 2008, 2015, 2018), Katowice, Polonia (1998), Ploiești (2006), Tg. Jiu (2007), Piatra Neamț (2009), București (2010), Bacău (2011), Constanța (2012), Tecuci (2013), Brăila (2013) și a participat la numeroase expoziţii de grup şi colective la Galați, București, Constanța, Iași, Brăila, Buzău, Bacău - Chișinău, Călărași, Făgăraș, Tulcea, Piatra-Neamț, Bârlad, Padova, Veneția, Budapesta, Paris etc.
Formația sa de pictor monumentalist i-a dat posibilitatea să desfășoare și o serie de activități de restaurare și de artă murală la Biserica Domnească „Sf. Nicolae” din Curtea de Argeş, Capela Cimitirului din localitatea Moara Domnească, Ilfov (1980), Muzeul „Theodor Aman”, Bucureşti (1981), Atelierul de restaurare Brasso Art Achbah, Austria (1983), Biserica „Sfinții Împăraţi Constantin și Elena”, Galaţi (2002-2003), Biserica „Sf. Mihail” Braşov (2003) etc.
Distincţii obţinute: Premiul pentru grafică la Concursul Naţional de Pictură, Grafică, Sculptură şi Artă Decorativă „N. N. Tonitza”, Bârlad (2006); Premiul pentru grafică la Bienala „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ (2007); Premiul Municipiului Buzău la Bienala Internațională de Artă „Ion Andreescu”, Buzău (2014), Premiul de Excelență pentru pictură al Filialei Galați a U.A.P.R. (2016); Premiul pentru Pictură Murală al Filialei Galați a U. A. P. R., împreună cu Irina Panțiru (2017); Premiul Municipiului Galați (2018); Premiul pentru pictură al Filialei Galați a U. A. P. R.(2018).
Are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, Grecia, Italia, S.U.A., Austria, Rusia, Franţa, Australia.
