Odată cu începerea războiului de peste graniță, cuvântul "acasă" a căpătat un nou sens pentru ucraineni.
Dacă înainte știau că aveau un loc doar al lor, amenajat pe gustul lor, care îi aștepta mereu după o zi istovitoare, acum, acasă este în altă parte, într-un spațiu pe care de obicei îl împart cu alte persoane aflate în aceeași situație. Dezrădăcinate într-un context cu adevărat tragic, unele familii s-au integrat în spațiile puse la dispoziție, locurile inițial străine devenindu-le o a doua casă.
În cele ce urmează veți citi povestea unei fetițe de 12 ani, V., refugiată cu străbunica sa, în urmă cu un an, din Nicolaev, Ucraina, și adăpostită de Fundația "Bunul Samaritean" la Nicorești, în județul Galați.
Mai bine de o lună sub teroarea rusească
V. este crescută de străbunica sa, care este și reprezentantul legal al fetei, atât mama, cât și tatăl fiind decăzuți din drepturi, iar bunica fiind decedată. Cele două locuiau împreună în oraşul Nicolaev. La începerea războiului, în ciuda insistențelor strănepoatei, străbunica nu voia să plece din casa pentru care muncise o viață întreagă, sperând că acest conflict se va încheia în scurt timp. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat.
În primele zile de război, fata s-a refugiat alături de străbunică în buncărul cel mai apropiat de casă, unde se ascundeau foarte multe persoane, care își țineau, practic, unii altora de cald. Fata ne-a povestit că a dormit cu geaca sub ea, pe paleți de lemn, nopți la rând, și că de obicei ziua ieșeau pentru a se aproviziona, dacă nu erau alarme, iar nopțile și le petreceau în adăpost.
Fata își amintește că într-o noapte, în timp ce se aflau în buncăr, li s-a spus să nu facă gălăgie și se auzeau voci de bărbați care vorbeau în afara buncărului cu cei care îi păzeau, însă ulterior bărbații au plecat. Dimineață, când au părăsit adăpostul, au aflat că vocile fuseseră ale unor ruși, veniți cu o mașină cu steagul Rusiei.
Cu timpul, situația s-a înrăutățit, iar momentele de teamă au devenit tot mai dese. V. ne-a mărturisit că nu se mai simțea în siguranță în Nicolaev și și-a amintit de un alt moment care a speriat-o. "Dormeam într-o noapte și, din senin, am auzit o bubuitură, care ne-a deschis ușa casei și toate geamurile. M-am trezit, am început să plâng și am fugit să dorm cu străbunica", a povestit fata.
Este greu de redat teama care i se simțea fetei în voce, adânc înscrisă în trăsăturile și postura ei. Amintiri pe care niciun copil nu ar trebui să le aibă și pe care, de regulă, bunicii sau străbunicii noștri le aduseseră cu ei din războaiele care au marcat secolul trecut au devenit realitate.
V. ne-a mai spus că, într-o după-amiază, în timp ce bea ceai cu străbunica și vorbea pe videocall cu o prietenă, care locuia într-un sat apropiat, în Balabanovka, a observat pe fereastră un avion ciudat care trecea foarte aproape, iar ea a fugit să închidă geamul din instinct și a țipat. Când prietena sa a auzit-o țipând, a întrebat ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a povestit. Câteva minute mai târziu, în timpul apelului s-a auzit o bubuitură puternică de la cealaltă fetiță, care ulterior i-a spus că a fost aruncată o bombă în apropierea casei ei și i-a arătat de unde se vede fum.
După aceste momente de teroare, străbunica a cedat insistențelor fetei și a acceptat să fugă spre România. Cele două au plecat cu un maxi-taxi de la Nicolaev la Odessa, loc în care au mai petrecut câteva zile și din care au plecat cu un autobuz spre vamă.
O nouă viață, cu ajutorul Fundației "Bunul Samaritean"
În vama de la Isaccea, fata și străbunica au cunoscut o femeie care le-a spus despre Fundația "Bunul Samaritean" din Nicorești și a luat legătura cu reprezentantul fundației, Ionel Melinte, care nu a ezitat nicio clipă să plece la drum pentru a le aduce în noua lor casă. V. a povestit că a fost reticentă în momentul în care l-a cunoscut pe cel ce avea să le găzduiască, fiind speriată de faptul că era bărbat și purta ochelari de vedere, care din cauza luminii păreau de soare și îi ascundeau ochii. Ajunsă noaptea în noul cămin, a văzut o casă imensă și era încă reticentă în privința alegerii făcute. În prima dimineață, fata s-a trezit și a început să exploreze noul loc, pe care avea, mai apoi, să îl numească acasă.
"Am ieșit în curte și din casa aia întunecată pe care o văzusem seara, am remarcat că totul e foarte colorat, avem locuri în care să ne jucăm și am început să îmi fac prieteni printre ceilalți copii. Aici mi-am făcut mulți prieteni, la fel și în sat, la magazin, ieșim, ne plimbăm cu bicicletele și ne jucăm în curte mereu. Chiar dacă mi s-ar propune să fiu mutată în altă parte, oriunde ar fi, nu aș mai pleca de aici", a mărturisit fata.
Ionel Melinte, reprezentantul fundației, i-a integrat pe toți cei care locuiesc acolo în propria familie. Chiar la momentul venirii noastre, V. se juca cu fiul bărbatului, în vârstă de aproape doi ani, atașamentul celui mic față de fetiță fiind evident. Între toți cei care locuiesc acolo și familia reprezentantului fundației s-a creat o legătură puternică, mult mai profundă decât o relație obișnuită fundație - beneficiar, tocmai din cauza timpului petrecut împreună zilnic.
Fundația a creat la Nicoreşti o mare familie
Fundația "Bunul Samaritean" oferă sprijin atât familiilor de refugiați, cât și persoanelor cu probleme de sănătate, aflate la nevoie și care nu au un alt sprijin. Aici, beneficiarii au parte de un cămin, mâncare, activități, uneori suport financiar pentru intervențiile medicale de care au nevoie, vacanțe și, nu în ultimul rând, o familie. Copiii au ocazia să își facă prieteni, dar și să învețe lucruri noi, datorită activităților și excursiilor organizate. O intervenție chirurgicală pe care fundația a susținut-o financiar a fost și operația la ochi a străbunicii lui V. Aceasta era nevăzătoare, iar acest lucru îi îngreuna foarte mult activitatea de îngrijire a fetiței, al cărei unic părinte este. "Am fost la București și am operat-o la un ochi, urmează și al doilea ochi, pentru a-și recăpăta vederea. V. doar pe ea o are, iar sănătatea străbunicii este foarte importantă pentru a putea în continuare să o îngrijească pe cea mică".
De la Ionel Melinte am aflat că micuții ucraineni iau lecții de limba română, au un psiholog care îi vizitează de două ori pe săptămână, gătesc, cultivă legume chiar în solarul amplasat în curtea fundației, hrănesc iepurii și găinile din curte, reciclează și sunt și foarte pricepuți la activități de tip handmade.
Totodată, în cadrul unui proiect în parteneriat cu Damen Galați și Fundația Comunitară Galați, au realizat o centrală verde, pentru a încălzi apa de la dușurile copiilor, fără a polua. "Am creat o centrală verde pentru ca cei mici să învețe să aibă grijă de mediu și să caute soluții ecologice pentru necesitățile pe care le au".
Beneficiarii s-au bucurat anul trecut și de două minivacanțe, la munte și la mare, despre care povestesc încântați, pentru unii dintre ei fiind prima dată în care au reușit să viziteze astfel de locuri.
***Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media - instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) - Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.
