LINIȘTE unsă cu TĂCERE (fuga din Tartar)

LINIȘTE unsă cu TĂCERE (fuga din Tartar)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) fugi din tartar şi du-te la mine n-ogradă,

sub salcia plângătoare lângă fântână,

pe volbura aerată

de fluturi şcolari, care ştiu să rămână

acolo, în raiul cu stoluri de îngeri clasici

şi cuibare în fiecare pom cu mere interzise,

cu făt-frumos mereu în clasa întâi

şi cu zmeu căutând prin manuscrise

facerea cestei lumi şi a lumii celeilalte,

facerea veşniciei pline cu viaţă şi cu moarte (!)

(!) fugi din tartar şi du-te pe prispa lipită

şi  mângâiată de braţele mamei legănătoare

şi făcătoare de turte pe plită,

pentru băieţi şi pentru fete şi pentru fiecare

trecător înainte şi înapoi,

pentru zmeul cel mereu şcolar,

pentru făt-frumosul cel mereu repetent,

pentru toţi cei care vin cu habar

să bea din fântână şi să mănânce mere

şi să ia câte o palmă de linişte unsă cu tăcere (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 2284 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Mai 2024 15:22

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro