Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92 la sută, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Regiunea Sud-Est, din care face parte și județul Galați, se încadrează, per ansamblu, în trendul general. În primele trei trimestre ale acestui an s-au înregistrat 3.781 de dizolvări de firme, față de 3.545 în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei creștere cu 6,65 la sută a acestor cazuri.
Pe de altă parte, evoluția la nivelul județelor este una a extremelor.
Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate, la nivel național, în Bucureşti, respectiv 6.184 de firme (număr în creştere cu 5,44 la sută faţă de perioada ianuarie-septembrie 2023) şi în judeţele Constanţa (1.644, plus 24,45 la sută), Ilfov (1.633, plus 28,48 la sută), Cluj (1.557, plus 4,43 la sută), Timiş (1.351, minus 4,86 la sută) şi Iaşi (1.151, plus 19,40 la sută).
La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 146 (plus 0,69 la sută faţă de primele nouă luni din 2023), Ialomiţa (169, plus 4,32 la sută), Mehedinţi (190, plus 4,4 la sută), Caraş-Severin (215, plus 3,86 la sută) şi Călăraşi (221, minus 11,24 la sută).
Strict la nivelul Regiunii Sud-Est, județul Galați se plasează, după primele trei trimestre ale acestui an, pe locul secund ca număr de dizolvări de firme, cu un total de 689 de astfel de cazuri. Pe de altă parte, față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul dizolvărilor din Galați a fost într-o ușoară reducere, de la 697 de cazuri, ceea ce corespunde unei scăderi de 1,15 la sută.
În Regiunea Sud-Est, pe primul loc ca număr de dizolvări se plasează Constanța, cu 1.644 de cazuri în primele nouă luni ale anului 2024, față de 1.321 de cazuri în aceeași perioadă a anului trecut, marcând astfel o creștere cu nu mai puțin de 24,45 la sută a firmelor ieșite din circuitul economic, una dintre cele mai ridicate din țară.
Spre comparație, în regiunea noastră o scădere semnificativă a numărului de dizolvări (minus 21,73 la sută) s-a înregistrat în Buzău, cu 407 cazuri după primele trei trimestre ale acestui an, față de 520 de cazuri în aceeași perioadă a anului trecut. La rândul lor, vecinii din Brăila au avut în primele nouă luni ale acestui an 451 de firme dizolvate, față de 460 în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei scăderi de 1,96 la sută. Nu în ultimul rând, în Tulcea au fost în primele trei trimestre ale acestui an 291 de firme dizolvate (plus 8,99 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut), iar în Vrancea au fost dizolvate 299 de firme (plus 6,79 la sută).
Domeniul de activitate care a înregistrat, la nivel național, cele mai multe dizolvări de firme, în perioada ianuarie - septembrie 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde au fost raportate 8.244 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 4,87 la sută. Potrivit ONRC, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, respectiv 3.089 (+14,28 la sută), 2.931 (+7,13 la sută) şi 2.515 (+3,97 la sută).
Raportat doar la luna septembrie, la nivel național au fost 3.071 dizolvări de firme, dintre care 387 au fost în Regiunea Sud-Est: Galați - 72 de cazuri, Brăila - 39, Buzău - 4, Constanța - 151, Tulcea - 39, Vrancea - 40.