Cea mai mare investiție a Apă Canal din județul Galați continuă

Cea mai mare investiție a Apă Canal din județul Galați continuă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Operatorul regional Apă Canal SA Galați a organizat, miercuri, în sala "Hydra" a Hotelului Vega, o conferinţă de presă pentru prezentarea progresului proiectului „Etapizarea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Galaţi, în perioada 2014-2020”.

„Este o continuare a celui mai mare proiect de investiții în sectorul de apă și apă uzată din județul Galați, în valoare totală de circa 965 de milioane de lei. Acest proiect de investiții se derulează în două etape, cu finanțare din două programe. Prima etapă a fost finalizată la 31 decembrie 2023, în valoare totală de circa 853 de milioane de lei, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). A doua etapă, proiectul despre care vorbim astăzi, are o valoare totală de circa 112 milioane de lei, ca termen final de implementare data de 31.12.2027, și este finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă”, a afirmat Carmen Condurache, manager de proiect.

Adrian Constantinescu, directorul Direcției Regionale Infrastructură Galați din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a subliniat faptul că, pentru acest proiect, Apă Canal Galați a fost premiată de minister pentru cel mai mare progres fizic înregistrat la nivel național.

Un proiect care a trecut prin pandemie

„Ne-am fi dorit cu toții ca acest proiect să se termine în perioada de programare trecută, adică până în decembrie 2023, numai că nu s-a reușit. Pe lângă întârzieri din partea beneficiarilor la achiziții publice sau la obținerea de avize și autorizații, proiectul acesta a trecut prin COVID-19, prin pandemie, ceea ce a dus la mari probleme, cum ar fi dificultăți pentru antreprenori, lipsă de personal care continuă și acum, trei contracte reziliate. Toate acestea au întârziat proiectul, astfel că prima parte a lui s-a încheiat cu un progres de circa 90 la sută. El s-a etapizat și acum se derulează cu finanțare dintr-un alt buzunar, Programul de Dezvoltare Durabilă.

Ca laudă pentru operatorul regional Apă Canal Galați, niciunul dintre proiectele finanțate prin POIM nu s-a finalizat în prima etapă, dar cel din Galați a fost cel mai avansat, lucru care a adus Societății Apă Canal un premiu din partea MIPE pentru absorbția de fonduri europene, pentru cel mai mare progres fizic dintre toți operatorii regionali”, a afirmat Adrian Constantinescu.

„Etapizarea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galați, în perioada 2014-2020” are ca scop realizarea lucrărilor în infrastructură de apă și apă uzată în UAT-urile Fundeni, Tudor Vladimirescu, Independența, Piscu, Braniștea, Șendreni, fiind un proiect strategic al Uniunii Europene. Investițiile în sistemul de alimentare cu apă constau în 14,6 km conducte noi sau optimizate, 13 stații de clorinare, opt rezervoare de înmagazinare apă potabilă și zece stații de pompare. Investițiile în sistemul de apă uzată constau în execuția a 32 km conducte noi sau optimizate și 36 stații de pompare.

În total, 24.694 de locuitori vor beneficia de investițiile în sistemul de alimentare cu apă, iar 20.672 de locuitori, de cele în sistemul de canalizare.

În prezent, proiectul (etapa I + etapa II) se află într-un stadiu de implementare foarte avansat, progresul fizic fiind de 95,05%, iar cel financiar a ajuns la 87,35%.

Citit 2603 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Mai 2025 17:18

3 comentarii

  • postat de Vic
    Joi, 08 Mai 2025 01:48
    86.120.239.***
    Ce proiect mare pe buzunarul cetățenilor care plătesc cea mai scumpă apă și cele mai mari salarii ale directorilor de la apă canal.Investițiile se fac din banii societății nu mărind prețul apei către
    2
    13
  • postat de Laur
    Joi, 08 Mai 2025 01:15
    5.13.195.***
    Și Europa asta care ne dorește sclavi ne dau banii aceștia? Nu cred. Canalizarea exista de pe timpul dacilor. Nu a(u)re cum. Este ceva putred la mijloc. Trebuie analizata situația cu atenție.
    5
    6
  • postat de Lumea bună
    Miercuri, 07 Mai 2025 21:51
    86.124.201.***
    L-au lăsat fără canalizare funcțională pe Dumitru I Dorian după ce a fost președinte CA din 2011 pana în 2021. Există concurs de vidanje la el în curte la Vanatori sat Odaia Manolache?????
    2
    8

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro