Traian Băsescu își recâștigă la CCR privilegiile de fost președinte

Traian Băsescu își recâștigă la CCR privilegiile de fost președinte
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Curtea Constituțională a României a admis marți, 1 iulie, excepția de neconstituționalitate ridicată de fostul președinte Traian Băsescu împotriva prevederilor Legii nr. 243/2021. Decizia a fost luată în unanimitate, transmit posturile TV Digi24 și Antena3.

În urma deciziei CCR, Traian Băsescu poate primi înapoi următoarele beneficii:

- o locuință de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;

- o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu;

- pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Decizia CCR vine la trei ani după ce Traian Băsescu a atacat, prin intermediul Curtea de Apel București, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, potrivit HotNews. Dispoziția legală contestată, introdusă în 2021 și aplicată din 2022, prevedea că foștii șefi de stat nu mai pot primi anumite beneficii dacă a fost stabilit prin hotărâre definitivă că au avut legături cu fosta Securitate.

În martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”. Potrivit CNSAS, el a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Citit 1026 ori Ultima modificare Marți, 01 Iulie 2025 18:30

4 comentarii

  • postat de IULIAN
    Marți, 01 Iulie 2025 22:44
    89.137.30.***
    Eu în locul WC-ului din băița mică am pus o mașină de spălat rufe...să vezi ce WC-uri cu case în curte avem.
    0
    2
  • Marți, 01 Iulie 2025 20:32
    89.136.6.***
    Aceeași curte care a anulat alegerile și i-a interzis pe Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, sictir maxim!
    1
    5
  • postat de MIȘU
    Marți, 01 Iulie 2025 19:17
    5.13.167.***
    Oricum, fiind pe ducă,CCR l-au reabilitat-măcar ultimile clipe de viață să-i fie plăcute acestuiTURNĂTOR-PETROV!CCR sunt niște hahalere ca și el anulează, alegeri, reabilitează hoții ca ei, au salarii
    1
    4
  • postat de Cornel
    Marți, 01 Iulie 2025 19:03
    5.13.167.***
    JIGODIILE CU SALARII ȘI PENSII NESIMȚITE L-AU RACOLAT PE PETROV ALTĂ JIGODIE, REDÎNDUI ÎNAPOI FOLOASELE NEMERITATE ACESTUI TURNĂTOR -VA FI RĂZBUNAT DE DZEU!!CHIOR BEȚIV!HUOOO!
    1
    4

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro