Acum şi Atunci (mic... tratat de imposibilitate)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

[...păşim aproape... şi tăcem... şi spui

fără adresă, trist şi într-o doară:

păşeam aproape, veseli... dinspre deal

se auzea oleacă de fanfară...

şi vals parcă era... parcă era

sosirea dimineţii la o nuntă,

când se sfărâmă visul şi se văd

corăbii cu nectar cum se scufundă...]

[...şi rostogol de linişte-mprejur

cu dezgătire-ncet amestecată...

şi noi, aproape miri şi-aproape plânşi,

voiam să se audă înc-o dată...

să se întoarcă visele la ţărm,

în cea mai lungă/sfântă aşteptare

cu mâinile întinse-nspre neant,

unde nimic şi nimeni nu dispare...]

[...păşim aproape... spusul tău mi-i dor,

gătire, zvon, sărut, odinioară...

încet-încet, ajungem nicăieri...

şi ascultăm oleacă de fanfară...]

Citit 7130 ori Ultima modificare Marți, 12 Aprilie 2016 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.