Victor Cilincă

Victor Cilincă

„Dor de Eminescu”

Luni, 15 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Expoziţie cu imagini de epocă, la „V.A. Urechia” * O galerie de portrete – fotografii şi portrete în pictură şi grafică, mai mult sau foarte puţin cunoscute, va putea mulţumi ochiul gălăţenilor care vor vedea expoziţia, deschisă astăzi, 15 iunie, la Biblioteca „V.A. Urechia”, la etajul întâi, sub genericul „Dor de Eminescu”. Este vorba despre portrete apărute în publicaţii foarte vechi, din câte am aflat de la şefa secţiei Colecţii Speciale, Valentina One ...

Mircea Cristea se ia de „averea” lu’ EBa

Sâmbătă, 13 Iunie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedintele filialei PNL Galaţi, Mircea Răzvan Cristea, are o părere… filmică despre EBa. Sau avea când, cu puţin înainte de alegeri, a făcut aprecieri indirecte la adresa capacităţii intelectuale a candidatei la europarlamentare. Fusese inspirat adică de afişul în care fiica preşedintelui arăta chiar cool. Ce i-a inspirat Elena Băsescu din afiş liberalului, am aflat într-o conferinţă de presă a acestuia. În care Cristea a amintit finalul unui cunoscut film cu haiduci, ...

Copii, să învăţăm culorile! Politice…

Sâmbătă, 13 Iunie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La ultima serbare copilărească din Grădina Publică, un 1 Iunie cu repetiţie organizat de Consiliul Judeţului (concursul, muzica, parada preşcolarilor), preşedintele instituţiei, social-democratul Eugen Chebac, le-a dăruit copiilor mingi. Şi, ca să nu se chinuiască cumva micuţii ducând mingea în mână până acasă ori, mai rău, să se-apuce  să bată mingea prin parc, cadoul a fost „ambalat” într-o frumoasă pungă. Cum punga va putea fi folosită şi de părinţi, orga ...

O nouă promoţie de filologi, la Universitatea „Dunărea de Jos”

Sâmbătă, 13 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Holul enorm al Universităţii „Dunărea de Jos” a fost vineri la prânz plin, până la refuz, de tineri strălucind de bucurie în robe negre de absolvenţi ai Facultăţii de Litere, evocând parcă imagini cunoscute ale unor mari universităţi occidentale. Fiecare absolvent de la Română–Engleză şi Română–Franceză şi-a primit ieri cu bucurie diploma de absolvire, care ar trebui să fie şi un brand gălăţean de mare prestigiu. „E una dintre cele mai bune serii pe care am ...

„Solidaritatea” a căutat solidaritate la Durbacă

Joi, 11 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Voturi contra sprijin * Închiderea Combinatului „este mai mult decât previzibilă”, crede Tiber * Liderul sindicatului „Solidaritatea” de pe platforma combinatului siderurgic, Gheorghe Tiber, însoţit de o delegaţie sindicală, a avut ieri, 10 iunie, o întâlnire cu preşedintele PC Galaţi, Eugen Durbacă. Tiber  spune  că sindicatul a început consultări cu partidele (săptămâna trecută a avut o întâlnire cu PD-L şi PNŢ-CD). Tiber a spus şi că deputatul PC Bogdan Ci ...

PC, important pentru rezultatele PSD, afirmă Eugen Durbacă

Joi, 11 Iunie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Cu cine era să voteze membrii PC?”, întreabă Durbacă * Cât contează să nu fii duşmanul conservatorilor? *Preşedintele PC Galaţi, Eugen Durbacă (foto), a respins miercuri afirmaţia că filiala partidului său s-ar fi implicat foarte puţin în sprijinul eurocandidaţilor PSD. El s-a declarat mulţumit de rezultatele obţinute şi datorită implicării liderilor zonali conservatori. Din cele 10 localităţi din judeţ cu primari PC, „în 9 localităţi am fost pe primul loc” ...

Pictorul Spirescu şi retrospectiva eminescieană

Miercuri, 10 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Amintiri despre Enescu, Mantu şi Vieru, printre prieteni… *  Enescu a cântat la premierea studentului Spirescu *  Pictorul vrea să-l sunăm peste… 50 de ani *Retrospectiva eminesciană 1889 – 2009, vernisată luni seara la Galeriile „Mantu”, înseamnă adunarea, la un loc, în primul rând, a tablourilor cu teme din opera Poetului, atât din colecţia personală a autorului, pictorul şi profesorul Nicolae Spirescu, cât şi din cele donate de dumnealui Bibliotecii „V.A. Urech ...

Boala altuia…

Marți, 09 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
„Şi cu ce-ţi mai sunt eu dator matale?!” – se stropşi un tânăr bine îmbrăcat către un bătrânel matol şi urât mirositor. „Mă, îmi eşti dator: doar eu te-am făcut!” – îl apucă bătrânul de cămaşă. „Şi?!”  „Şi te-am dat la şcoală!” „Învăţământul era obligatoriu şi gratuit”, i-a întors-o feciorul, încercând să scape către microbuzul care sosea în staţie. „Puteam să te dau la orfelinat! Puteam să te las fără mâncare şi apă sau ...

Alt fel de… „magazine de vise”

Marți, 09 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* 14 şcoli produc artă împotriva drogurilor! *Multe, multe premii acordate sâmbătă pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în cadrul primei ediţii a Concursului interliceal „Artă contra drog”! Elevi şi dascăli din nu mai puţin 14 unităţi şcolare – colegii naţionale şi unul tehnic, un liceu, trei grupuri şcolare şi Palatul copiilor – s-au întrecut într-un concurs multiplu de Artă: piese de teatru, film de scurt metraj, desen/pictură/grafică pe calculator, e ...

„Nici nu ne dăm seama cât ne determină trecutul reacţiile!”

Marți, 09 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* interviu cu documentaristul Stelian Tănase *- Scriitor, eseist, ziarist, profesor… Cum v-aţi prezenta în primul rând?- Sunt un scriitor care a scris tot felul de lucruri care m-au pasionat la un moment dat. - Aceasta ţine de libertatea pe care aţi câştigat-o sau sunt oferte şi profitaţi de ele?- Nu, faptul că aleg să mă exprim într-un film documentar sau să scriu o carte sau să vorbesc pe post despre acel subiect… niciodată nu ştiu, când îmi pică în mână un subiect, ...
Pagina 469 din 499