Pentru că tărăşenia s-a petrecut într-o ţară comunistă, se cuvine să-l cităm pe Marx, care observa undeva că ultima fază a unui sistem politic este faza… comică. Pus în sfârşit pe ceva reforme economice, chiar pe un pic de capitalism, de uşoară privatizare, preşedintele Cubei, relicva comunistă, se vede asaltat de flagelul corupţiei. O situaţie comică, demnă de anul în care trăim, „Anul Caragiale”. Pentru care, cu bucurie observăm, motorul Google, cel cunoscut până şi de primarul Marean, s-a împodobit cu chipul lui nenea Iancu şi este scris cam în stilul semnăturii maestrului…
Dacă într-o dictatură perfectă nu se vorbeşte despre corupţie, aceasta fiind pe de o parte limitată de serviciile secrete la cei potentaţi, pe de altă parte gunoiul este ascuns sub preş, iar presă liberă nu poate fi, la dezgheţ, odată cu ghioceii unei firave bunăstări, apar şi gunoaiele… Revoluţionarii care au vrut să schimbe în anii 50 un sistem capitalist corupt, cel al dictatorului Batista, cu unul utopic, comunist, la fel de dictatorial însă, ajung astfel în impas din cauza noii corupţii! Preşedintele Cubei, Raul Castro, fratele lui Fidel (cel care îşi începuse cariera… ca avocat bine plătit, pe fondul corupţiei, nu?), apelează acum la un gest politic pentru a se bate cu corupţia, nefiind se vede un preşedinte-jucător, ca alţii… El a cerut astfel, chiar în această duminică, când nici corupţia nu are liber, sprijinul Partidului Comunist Cubanez, la conferinţa partidului unic: pentru „o revoluţie împotriva corupţiei”… Care este "unul din principalii adversari ai revoluţiei", cică mai rău decât „programul subversiv” american. Oare vor compune cântece patriotice anticorupţie?
Măcar, reformatorul Raoul Castro recunoaşte o stare de lucruri. De altfel, spre deosebire chiar de preşedinţi din ţări ceva mai democratice, care se ţin de putere, Raoul a decis să nu existe mai mult de două mandate prezidenţiale. Răutăcioşi cum suntem, am putea spune că oricum, la vârsta sa, puţin probabil să prindă trei mandate… Ce-i drept, Raoul Castro a dat dovadă de seriozitate şi, în ciuda sărăciei şi ideologiei pe pâine, continuă măcar un program de subvenţie a Sănătăţii, pe care românii, care mor pe capete, nici nu-l visează. De altfel, în 1988, fostul preşedinte Fidel Castro devenea primul şef de stat care primea medalia Sănătate Pentru Toţi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Statul investeşte şi în învăţământul, desigur, ideologizat, dar cu o rată infimă de analfabetism. Mda, nu există lume perfectă, dar nici perfect nelocuibilă…
