Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

„Drogul e drog”. Cristi Gheorghe are mâncărimi de teatru

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în MAGAZIN

„Drogul e drog”. Cristi Gheorghe are mâncărimi de teatru
Actorul şi regizorul Cristi Gheorghe a avut o stagiune plină, care a culminat cu participarea la miniturneul din Austria, de la mijlocul acestei luni, ca protagonist în cadrul spectacolului „Woyzeck”, de Georg Buchner, în regia lui Ţino Geirun. „Am jucat de două ori la Viena şi de două ori la Friestadt, lângă Linz: spectacolul nostru a fost foarte bine primit, sălile au fost pline. Eu şi Cristina Uja am învăţat două scene în germană, aşa că le-am putut vorbi spectatoril ...

Înscrieri la Şcoala de Arte, până pe 31 august

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA

August este luna în care cei interesaţi se pot înscrie la Şcoala de Arte din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos ”. Petrică Şovăială, şeful secţiei Şcoala de Arte, declară: „Cei care vor trece pragul instituţiei noastre vor beneficia de un mediu adecvat şi de un personal calificat. Elevii noştri au parte, pe toată perioada şcolarizării, de o instruire de nivel european şi de numeroase manifestări artistice în cadrul cărora îşi vor etala talentul şi pricepere ...

Icoana Maicii Domnului de la Adam ajunge vineri la Galaţi

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA

Icoana Maicii Domnului de la Adam ajunge vineri la Galaţi
De la începutul postului, Icoana Maicii Domnului de la Adam este în tradiţionalul pelerinaj prin localităţile Eparhiei Dunării de Jos. Maica îi adună în unitate creştină pe oameni şi binecuvântează cătunele, satele şi oraşele. Aceste pelerinaje sunt organizate cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos. CITEŞTE ŞI   Mănăstirea Adam are nevoie de noi Sfânta Icoană a Maicii Domnului datează din veacul al XVI-lea, când un călugăr din Răsăr ...

Master Classes cu Mariana Nicolesco la Brăila

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA

Master Classes cu Mariana Nicolesco la Brăila
* 61 de tineri solişti din România şi din alte 7 ţări se pregătesc timp de 6 zile pentru marea confruntare cu publicul * Ca de fiecare dată în anii dintre ediţiile Festivalului-Concurs Internaţional de Canto „Hariclea Darclee” la Brăila, între 1 şi 6 august se desfăşoară Cursurile de măiestrie artistică „Master Classes”, oferite de soprana Mariana Nicolesco. Tinerii solişti au sosit şi în acest an în număr mare. Sunt 61 de entuziaşti din ţară şi de peste hotar ...

Criminalul de la Braniştea a fost arestat

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC

Ieri, magistraţii Tribunalului Galaţi au emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Adrian Lepădatu, acuzat de săvârşirea crimei de la Braniştea. Propunerea a venit din partea procurorilor, care ne-au explicat: „Tânărul, născut în 1985, a intrat în casa unui bătrân de 80 de ani din Braniştea cu scopul de a sustrage bunuri. Inculpatul a fost surprins de bătrân şi de aceea s-a ajuns la crimă”. Conform declaraţiei procurorilor, Adrian Lepădatu nu a reuşit s ...
Raport medico-legal: viaţa vărului lui Bute a fost pusă în pericol
Luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost înregistrată o plângere cu privire la vătămarea corporală a lui Gelu Bute (FOTO), vărul pugilistului Lucian Bute. „Pe 1 august, plângerea a primit număr unic, fiind înregistrată la noi pentru vătămare corporală, omul având, iniţial, nevoie de 50-55 de zile de îngrijiri medicale. În cursul zilei de marţi însă a venit raportul medico-legal care atestă că bărbatului i-a fost pusă viaţa în pericol”, ne-a expl ...

Top Meat Food SRL îşi închide porţile

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC

Top Meat Food SRL îşi închide porţile
* Societatea va rămâne sub lupa DNA-ului şi a DSV-ului * Soarta angajaţilor este în mâna soţiei lui Neculai Dumitru * Top Meat Food SRL urma să fie închisă ieri, după ce dispozitivul hotărârii Tribunalului fusese comunicat către Registrul Comerţului şi Direcţia Sanitar Veterinară şi de Siguranţă a Alimentelor (DSVSA), chiar dacă decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. Facem precizarea că Top Meat Food SRL este parte a Grupului de firme Albo, dar ...
ISJ va organiza joi concurs pentru ocuparea posturilor rămase libere în învăţământ prin suplinire calificată şi necalificată. Candidaţii au la dispoziţie 416 catedre complete şi 1.167 incomplete.La suplinire calificată s-au înscris 242 de candidaţi, care vor susţine examenul la Grupul Şcolar de Marină. Sunt aşteptaţi la concurs cei care nu au reuşit să obţină peste nota 5,00 la examenul de titularizare susţinut în luna iulie. „Conform ministrului Educaţiei, concursu ...

Din toamnă, gimnaziul va avea 5 ani

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Din toamnă, gimnaziul va avea 5 ani
* Elevii care intră în clasa a V-a vor da admitere la liceu abia după terminarea clasei a IX-a * Ei vor avea de susţinut câte o evaluare la finalul claselor a VI-a şi a IX-a * Admiterea va fi organizată de către unităţile liceale * Conform Legii Educaţiei, elevii care intră în această toamnă în clasa a V-a vor sta în băncile gimnaziale 5 ani şi nu 4, cum a fost până acum. Ei vor putea să se înscrie la liceu sau la şcoală profesională abia din clasa a X-a. Dar până atu ...

O şcoală care s-a impus în ţară. Bilanţ la „Davila”

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE

O şcoală care s-a impus în ţară. Bilanţ la „Davila”
„Cea mai bună şcoală postliceală din ţară”, a spus inspectorul şcolar general, Doruleţ Resmeriţă, invitat la bilanţul sfârşitului de an de la Şcoala postliceală sanitară „Carol Davila”, un adevărat eveniment desfăşurat în sala Auditorium de la Grădina Botanică. Inspectorul general era mulţumit de rezultatul excelent  al şcolii la olimpiada şcolilor sanitare de la Vâlcea, despre care am  scris. Au început acest anul şcolar 219 elevi şi au terminat acum cursu ...