Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Ce boli ne aduc inundaţiile?

Joi, 01 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Ce boli ne aduc inundaţiile?
Misiunea autorităţilor sanitare gălăţene n-ar fi deloc una uşoară în eventualitatea în care apa s-ar revărsa peste diguri cu aceeaşi furie cu care a făcut-o deja în centrul şi nordul ţării. Motivul - localnicii care rămân în zonele inundate riscă să se îmbolnăvească grav, apărând uneori chiar probleme legate de supravieţuire. Gama afecţiunilor care le pot pune sinistraţilor viaţa în pericol este destul de largă şi include boli diareice acute, dar şi leptospiroz ...

La instanţele gălăţene: unii vin şi alţii pleacă

Joi, 01 Iulie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 29 iunie, decretele de numire în funcţia de judecător, respectiv procuror, pentru mai multe persoane, care au fost declarate admise la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în data de 21 martie 2010.Conform site-ului preşedinţiei, Cătălin-Mihai Vijelie îşi va desfăşura de acum înainte activitatea la Judecătoria Galaţi, iar Ana Tudora la Judecă ...

Mazăre a învins Agenţia Naţională de Integritate

Joi, 01 Iulie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Mazăre a învins Agenţia Naţională de Integritate
Agenţia Naţională de Integritate a pierdut, pe 29 iunie, procesul deschis de către primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, care a contestat concluziile unui raport al Agenţiei în care era sesizată o situaţie de incompatibilitate. În plus, Curtea de Apel Galaţi, instanţa care a analizat dosarul, a dispus ca ANI să-i achite primarului constănţean 5.000 de lei daune morale, dar şi 2.380 de lei cheltuieli de judecată. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zil ...
Valeriu Diculescu: „Întârzierea banilor de concediu e intenţionată”
* „S-a aşteptat intrarea în vigoare a reducerilor veniturilor”, crede Diculescu (FOTO) * Dacă indemnizaţiile de concediu vor fi reduse cu 25 la sută, un profesor debutant va fi nevoit să se descurce trei luni jumătate cu numai 500 de lei pe lună * Ieri era agitaţie mare printre profesorii care nu şi-au primit încă banii de concediu, deşi aceştia ar fi trebuit să se afle în buzunarele lor încă de pe data de 10 iunie. „Cred că au aşteptat venirea lui 1 iulie, ca să poat ...

Proba a doua: trei eliminaţi şi peste 300 de absenţi

Joi, 01 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Proba a doua: trei eliminaţi şi peste 300 de absenţi
* Cei de la mate-info au fost mult mai norocoşi * La istorie, subiecte frumoase *La centrul de examen de la Grupul Şcolar de Marină, candidaţii ieşeau cam îngânduraţi şi sleiţi de puteri. „A fost greu. Mă aşteptam. În fiecare an, matematica este piatra de încercare”, ne-a spus un elev de la „Asachi”, liceu arondat la acest  centru de examen. Spre deosebire de aceştia, elevii de la CNVA erau fericiţi: „Au fost subiecte uşoare. Cred că am greşit din neatenţie”, ne ...

Personajul literar, ucis de cel mediatic

Joi, 01 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Omul modern nu mai consumă literatură pentru că realitatea imediată îl consumă prea mult. Nu mai deschidem o carte, pentru că e mai simplu să deschidem televizorul sau o pagină de internet. În acest fel, personajele literare sunt înlocuite de personaje mediatice. Cele două entităţi nu sunt chiar atât de diferite pe cât ar părea la prima vedere. Personajul mediatic se construieşte cu ajutorul aceloraşi mijloace, folosindu-se aceleaşi tehnici ca şi la construcţia unui persona ...

Unde îl găsim pe Dobre?

Joi, 01 Iulie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

La cererea  cititorilor, vă informăm faptul că deputatul PNL de Galaţi, Victor Paul Dobre, poate fi contactat la telefon 0236/464327, sau pe mail, la adresa  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak9a30adcd3008844b3c0425b7548cfb92').innerHTML = ''; var prefix = 'ma' + 'il' + 'to'; var path = 'hr' + 'ef' + '='; var addy9a30adcd3008844b3c0425b7548cfb92 = 'vi ...
„Ţinem să-l anunţăm pe această cale pe domnul Mircea Toader că Asociaţia de Pensionari nu este membră a unui partid politic şi nu este plătită pentru a ieşi în stradă”, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din România – 2007 Galaţi, Constantin Ciucă. Revoltat de declaraţiile liderului PDL Galaţi Mircea Toader, după protestul de săptămâna trecută, când pensionarii au bombardat cu alimente şi materiale electorale s ...
După ce Plenul reunit al Parlamentului i-a validat pe Alexandru Lăzescu în funcţia de preşedinte al Societăţii Române de  Televiziune şi pe Demeter Andras Istvan în funcţia de preşedinte al Societăţii Române de Radiodifuziune, Florin Pâslaru, în calitate de secretar al comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, a făcut câteva comentarii pe marginea nerespectării, de către PDL,  a legislaţiei şi regulamentelor. Pâslaru a povestit cum propunerea P ...

Reacţii la o felicitare politică

Joi, 01 Iulie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Reacţii la o felicitare politică
Cunoaşteţi, probabil, deja, obiceiul parlamentarilor gălăţeni de a le trimite, în plic, felicitări gălăţenilor. În general, obiceiul se aplică în apropierea campaniilor electorale, dar cine vrea să rămână viu în memoria colectivă are grijă să le ureze „La mulţi ani!” alegătorilor cu orice ocazie. La redacţie a venit ieri Niculai Lascău, un gălăţean deranjat de asiduitatea cu care este băgat în seamă de deputatul PDL Mihail Boldea: „A fost recent ziua mea şi ...