Articole filtrate după dată: Ianuarie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Obligaţiunile au asigurat două treimi din rulaj
Vineri, 30 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Bursa a crescut joi cu 0,7 la sută într-o piaţă în care investitorii au fost mai activi la tranzacţionare. Pe piaţa destinată obligaţiunilor au fost realizate patru tranzacţii cu titluri de stat, în valoare cumulată de 60,4 milioane lei (aproape 14 milioane euro), suma reprezentând 65 la sută din lichiditatea totală.Operaţiunile cu acţiuni au cumulat 29,6 milioane lei (6,8 milioane euro), valoare din care 62 la sută au reprezentat transferurile cu titlurile Fondului Proprietate ...
Primul magazin Kaufland din municipiul Tecuci se apropie de data inaugurării. Hipermarketul, a cărui construcţie a început în vară, este deja ridicat şi nu-l mai despart de lansare decât lucrările de finisare şi de amenajare a spaţiilor de vânzare. Trebuie amenajate, de asemenea, parcarea pentru clienţi, linia de aprovizionare şi infrastructura rutieră din zonă. Vorbim aici de redesenarea intersecţiei prin realizarea unui rondou şi introducerea regimului de circulaţie în sens ...
* Se vrea o participare echitabilă la acoperirea costurilor crizei * Taxa nu se va aplica cetăţenilor şi nici societăţilor comercialeComisia Europeană a prezentat o propunere de taxă pe tranzacţiile financiare, aplicabilă în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Taxa ar urma să se aplice tuturor tranzacţiilor cu instrumente financiare care au loc între instituţii financiare, atunci când cel puţin una dintre părţile tranzacţiei este situată în UE. Ar urma să se apli ...
* Litigiu pe 790 de hectare şi acuzaţii aduse firmei conduse de fiul primarului din Bălăşeşti * Marian Toniţă este de negăsit * Cât mai tace primarul?Scandalul dintre firmele Tonitza SRL şi Ice Blink Consulting, care durează de peste doi ani şi îi are în centrul său pe mai mult de 200 de proprietari de terenuri din comuna Bălăşeşti, are ca miză sume impresionante. Numai ultimul episod, cel de anul acesta, are o valoare ce depăşeşte un milion de dolari, bani pe care Ice Bl ...
Deşi staţia de autobuz de la Păpădie (sensul dinspre Inelul de Rocadă către Parc CFR) a fost mutată din dreptul Palatului Telefoanelor în dreptul băncilor, societatea locală de transport în comun cere revenirea la locul iniţial. Potrivit directoarei SC Transurb SA, cererea este susţinută de mulţi pensionari care se deplasează mai greu şi cărora le este dificil să meargă, din Ţiglina I, de pildă, până la Bănci, pentru a lua autobuzul. „De fapt, staţia Transurb a fost m ...
Olandezii ne împărtăşesc din experienţa lor
Vineri, 30 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Conducerea societăţii locale Apă Canal Galaţi a semnat, ieri, alături de şefii societăţii de apă din localitatea olandeză Groningen, Parteneriatul Operatorilor de Apă, în baza căruia, până în septembrie 2014, între angajaţii celor două societăţi vor avea loc schimburi de experienţă, în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor publice oferite. Un prim pas va fi luna viitoare, când patru specialişti ai Apă Canal (din totalul celor 32 care vor beneficia de aces ...
Galaţiul – oraşul cu cel mai curat aer din România
Vineri, 30 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Datele provin dintr-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a monitorizat şi alte opt oraşe din ţară cu potenţial de poluare ridicat * Informaţiile ne-au fost confirmate şi de reprezentanţi ai Autorităţii Judeţene de Protecţia Mediului (AJPM), dar şi de cercetători în domeniul mediului de la Universitatea „Dunărea de Jos” * De câte ori nu ne-am spus că ne recunoaştem urbea în care locuim după mirosul aerului pe care cu toţii îl considerăm p ...
Didel Bădărău, înconjurat de prieteni şi colaboratori
Vineri, 30 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Despre comisarul şef Didel Bădărău, de acum fostul şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, nu poţi vorbi decât despre o personalitate complexă, respectată, preţuită. S-a văzut aceasta de-a lungul anilor, cu prilejul zbaterilor pentru integrarea structurilor româneşti, gălăţene ale Poliţiei de Frontieră în Uniunea Europeană, în Spaţiul Schengen, de exemplu, dar s-a văzut şi ieri, 29 septembrie 2011, în momentele, grele după aprecierea noastr ...
* Vrei să fii iubita mea? O oră. Habar nu am de fotbal şi nici nu mă dau în vânt după fotbalişti, dar nu pricep de ce-o fi aşa mare înghesuială în patul lor şi de ce fac fătucile liste de aşteptare la uşa dormitorului lor. Auzisem că băieţii, ca să facă performanţă pe teren, trebuie, nu-i aşa, „să aibă sânge în instalaţie”, şi să se abţină de la anumite activităţi consumatoare de energie. Dar să fim serioşi, de o bună vreme încoace, am senzaţia că fot ...
„20 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Lituania” este tema expoziţiei de documente istorice şi diplomatice deschise astăzi la Muzeul de Istorie, în prezenţa Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Lituaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Vladimir Jarmolenko.„Am avut bucuria să-l avem alături, la deschidere, şi pe ambasadorul Lituaniei la Bucureşti. De fapt, demersul a pornit de la noi, am luat legătura cu Silviu Miloiu, preşedintele Aso ...

