Obligaţiunile au asigurat două treimi din rulaj

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bursa a crescut joi cu 0,7 la sută într-o piaţă în care investitorii au fost mai activi la tranzacţionare. Pe piaţa destinată obligaţiunilor au fost realizate patru tranzacţii cu titluri de stat, în valoare cumulată de 60,4 milioane lei (aproape 14 milioane euro), suma reprezentând 65 la sută din lichiditatea totală.

Operaţiunile cu acţiuni au cumulat 29,6 milioane lei (6,8 milioane euro), valoare din care 62 la sută au reprezentat transferurile cu titlurile Fondului Proprietatea, în sumă de 18,3 milioane lei. Rulajul pieţei acţiunilor a fost, astfel, de peste două ori mai mare decât lichiditatea şedinţei precedente, de 13,7 milioane lei (3,2 milioane euro).

Un rulaj mai mare un milion de lei au mai înregistrat acţiunile OMV Petrom (2,7 milioane lei), SIF Oltenia (2,7 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,9 milioane lei), iar încă nouă titluri au consemnat schimburi de peste 100.000 de lei.

Lichiditatea totală a BVB a fost de 92,9 milioane lei (21,5 milioane euro), valoare de aproape trei ori peste cea de miercuri, de 33,5 milioane lei (7,7 milioane euro).

Pe piaţa Rasdaq, operaţiunile au cumulat 709.000 de lei, sumă de peste două ori mai mare decât rulajul din şedinţa precedentă, de 305.000 de lei.

Titlurile BAT Mediaş (BAME) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 293.000 de lei, iar preţul lor a crescut cu 2,86 la sută, la 0,36 lei.

SURSA - (Mediafax)

Citit 589 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.