Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Or şi Nati Meir - judecaţi la Tribunalul Galaţi

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Marţi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au trimis la instanţă dosarul în care Nati Meir şi fiul său, Or Meir, sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv, complicitate la trafic de influenţă. Cei doi vor fi judecaţi în stare de arest preventiv. Or a primit mandat de arestare pe 23 aprilie, iar tatăl său pe 28 aprilie. Ambele mandate au fost deja prelungite de judecătorii de la Tribunalului Galaţi. Vom reveni cu mai mul ...

Pentru un mobil, judecat pentru tâlhărie

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Paraschiv G., în vârstă de doar 15 ani, elev la o şcoală generală din Galaţi, a ajuns sub incidenţa legii penale în urma faptelor comise la data de 16 aprilie. În  plină zi, în loc public (strada Roşiori, Mazepa I), G.P. a observat un băiat în vârstă de 11 ani vorbind la telefon şi, instantaneu, i-a trecut prin cap ideea de a-l lăsa fără  mobil. S-a apropiat de minorul/elev care se întorcea de la cursuri, l-a ameninţat cu un briceag şi i-a smuls telefonul mobil după ca ...

Spor la arestări !

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Spor la arestări !
* Singurul infractor din Jorăşti judecat după miezul nopţii – Ion Frunză * La trei arestări merge şi a patra. Procurorul Ioan Ladan (FOTO), de la Parchetul Tg. Bujor, se distinge în ultima vreme printr-o „aranjare” a răufăcătorilor aşa după cum merită faptele antisociale săvârşite de aceştia. Fost poliţist în judeţul Bacău, acţiunile penale puse în mişcare de dumnealui rezistă în faţa instanţelor de judecată. După ani de călcat în picioare legea, Ion Frunz ...

Dan Dănăilă - cel mai mare punctaj la Constanţa

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Elevii gălăţeni au câştigat noi premii şi menţiuni la Concursul de matematică „N. N Mihăileanu”, organizat de Colegiul „Mircea cel Bătrân” - instituţie care s-a clasat pe primul loc în "Gala zece pentru România" (CNVA-ul a fost pe locul 3). S-au obţinut 4 premii şi 8 menţiuni. Dan Dănăilă a primit premiul I şi Marele Premiu pentru că a fost singurul din concurs care a obţinut punctaj maxim. Cristian Chirac şi Paul Cosma au obţinut premiul al II-lea, iar Romana Ch ...
Alături de Tudor Profir de la CNVA, calificat în lotul restrâns pentru Balcaniada juniorilor de informatică, se va afla şi Andrei Ciocan, de la „Spiru Haret” Tecuci, care a reuşit aceeaşi performanţă la seniori. La mijlocul lunii iunie, amândoi vor participa la o tabără de pregătire la Alba Iulia, în urma căreia se vor selecta finaliştii care vor reprezenta România la Olimpiadele Balcanice de juniori şi seniori la informatică. ...

Robert Ojoc va fi student pe gratis la Iaşi

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Robert Adrian Ojoc, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Calistrat Hogaş” din Tecuci, este deja student, pe gratis, la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. El a câştigat singura bursă integrală pusă la dispoziţie de Universitatea ieşeană la această specializare în urma unui concurs la care a participat cot la cot cu elevi de clasa a XII-a. Felicitări şi elevului, dar şi profesoarei sale de informatică, Adriana Ciocănel. ...

Protest împotriva claxonatului, la Şcoala Nr. 42

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Micii ecologişti ai Şcolii Nr.42  au organizat săptămâna trecută „Lanţul verde” - o formă de protest împotriva poluării fonice în mod special, şi a poluării în general. Însoţiţi de pancarte şi baloane verzi, elevii au transmis conducătorilor auto câteva mesaje: „Stop poluării fonice!”, „Stop claxoanelor!”, „Vrem un oraş liniştit!”.„Şcoala noastră, dar şi majoritatea locuinţelor se află în apropierea Străzii Siderurgiştilor, care este foarte circu ...

Daruri din suflet de copil la Şcolile 11 şi 31

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Daruri din suflet de copil la Şcolile 11 şi 31
Elevii de la Şcolile Nr. 11 şi 31 au strâns tot anul bani prin diverse activităţi şi le-au cumpărat copiilor de la centrele de plasament materiale sportive - mingi şi palete. „Am confecţionat mărţişoare şi, decât să cumpărăm nişte dulciuri, am preferat să investim în aceste obiecte care le vor aduce mai multe ore de relaxare”. „A fost foarte frumos să-i vezi pe copiii din centrele de plasament cum se joacă alături de copiii noştri. A fost ca şi cum s-ar fi aflat î ...

Teatru, dar în engleză

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Teatru, dar în engleză
* Premiul „Vieţii libere” a ajuns la trupa Şcolii nr. 13 „Ştefan cel Mare” * În această perioadă, festivalurile de teatru cu elevi se ţin lanţ. Sâmbătă, gimnaziştii din 8 şcoli din Galaţi şi Tulcea au jucat pe scena Amfiteatrului Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, dar nu oricum, ci în limba engleză. Ediţia a III-a a Concursului „English Through Acting” a fost la fel de spectaculoasă ca şi celelalte, de data aceasta tema centrală fiind „Viaţa de şcolar ...

Protest din ce în ce mai timid

Miercuri, 02 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Protest din ce în ce mai timid
* Aproximativ 1000 de participanţi la miting * Şcolile renunţă rând pe rând la grevă * „Adevăratul cadru didactic nu poate fi manipulat şi ameninţat de niciun director sau inspector”, crede liderul sindical de la CNVA, Laila Chitic * Din cauza ploilor sau pentru că foarte multe cadre didactice au fost la acţiunile de 1 Iunie, mitingul de la Casa de Cultură a Sindicatelor a adunat mai puţini protestatari decât erau aşteptaţi. Au fost în jur de 1000 de oameni, din învăţăm ...