Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Cutremur la Garda de Mediu

Vineri, 09 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Cutremur la Garda de Mediu
Şefii de la Garda de Mediu au intrat în preaviz de 20 de zile. Printr-un ordin semnat de către ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, şefii comisariatelor regionale de mediu, dar şi cei ai gărzilor judeţene de mediu îşi vor părăsi posturile ca urmare a modificărilor apărute în structura Gărzii Naţionale. Mai exact, după cum se arată în acel preaviz, actualii coordonatori ai comisariatelor regionale vor deveni comisari regionali, urmând ca şefii gărzilor judeţen ...

Pacientă cu oase rupte de-o lună

Vineri, 09 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Pacientă cu oase rupte de-o lună
Într-unul dintre paturile secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă, trupul firav al unei femei abia se zăreşte de sub pături. Deşi are doar 54 de ani,  pare cu trei decenii mai bătrână, este lipsită de vlagă şi abia vorbeşte. Nici să ofteze nu mai are putere. Pacienta este din Ghidigeni şi a fost transportată la Galaţi cu ambulanţa, cu mâna şi piciorul frânte. Ceea ce i-a uimit până şi pe medici este că fracturile ei sunt vechi de câteva săptăm ...

Olimpicul furat

Vineri, 09 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Olimpicul furat
* Dan Dănăilă, cotat cu  cinci puncte mai puţin decât merita * După o târguială de jumătate de oră, la contestaţii, comisia a fost nevoită să admită că a greşit * Nu numai cunoştinţele, ci şi capacitatea de a lupta până la sânge pentru drepturile lui l-au readus pe Dan în fruntea clasamentului * Olimpicului nostru de aur internaţional la matematică nu i-a prea mers bine anul acesta la faza naţională care s-a desfăşurat la Iaşi. Deşi rezolvase toate cele patru prob ...

Hai să mergem!

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

* (poate-poate) * hai să ne jucăm pe valehai să ne jucăm pe dealhai să mergem şi să mergemeu pe jos şi tu pe calhai să facem hârjonicătot ce n-am făcut nicicândtu să plângi din clipă-n clipăeu să plâng din când în cândhai să trece peste zareşi să ne oprim atuncicând mirarea şi luminaclipelor erau mai lungicând râdeam cu tanti cloanţaşi cu nenea făt frumosşi copilăream cu viaţata pe cal şi-a mea e jo ...

Anca Mureşan se declară „Contra zilei”

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

Anca Mureşan se declară „Contra zilei”
* Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi şi-a propus anul acesta să valorifice potenţialul artiştilor români din diasporă * După expoziţia sculptorului Alexandru Paraschiv din Franţa (Pessac) urmează cea a pictoriţei de origine română  - Anca Mureşan, care trăieşte de mai bine de zece ani la Dusseldorf. Mâine, la ora 13.00, la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi va fi vernisată expoziţia „Contra zilei”. Anca Mureşan  este deţinătoarea câtorva  premii şi distincţii ...

Poveste cu „urşi panda” de import

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

Poveste cu „urşi panda” de import
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” vă oferă în week-end cea de-a cincea premieră a stagiunii. Este vorba despre un spectacol cu regizor şi actori „de împrumut”. Andrei Narcis Grosu, regizor care nu se află la prima colaborare cu Dramaticul gălăţean, pune în scenă o piesă a lui Matei Vişniec, „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”. Distribuţia este alcătuită de doi tineri actori ale căror CV-uri impresioneaz ...

Cât să continuăm festinul de Paşti?

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Cât să continuăm festinul de Paşti?
Dacă v-au mai rămas din belşug bucate de la masa de Paşti şi nu vreţi nici în ruptul capului să le lăsaţi altora bunătăţile pregătite cu greu, ar fi bine să aveţi mare grijă! Alimentele care compun masa tradiţională servită la praznic sunt sănătoase numai atunci când sunt consumate cu măsură şi, de preferinţă, pentru o perioadă scurtă de timp! Totodată, mai ales în situaţia în care suferiţi de diverse boli cronice în cazul cărora se impun restricţii alimenta ...
Medicii gălăţeni de familie, la protestul din Capitală
* S-au împlinit deja şapte zile fără reţete compensate şi gratuite * Să sperăm că astăzi această criză din sistem îşi va găsi definitiv  rezolvarea * La ora 14.00, medicii de familie vor intra într-o nouă şedinţă * În loc de comunicări ştiinţifice şi după-amiază liberă, protest de Ziua Mondială a Sănătăţii * Colegiul Medicilor din Galaţi a amânat acţiunile festive programate pentru ieri, în semn de solidaritate cu medicii plecaţi la Bucureşti să îşi sus ...

Cei mai mulţi străini, cu rezidenţă temporară

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

* Majoritatea cetăţenilor din UE cu rezidenţă în Galaţi e reprezentată de italieni, germani şi francezi * Cum spuneam deunăzi, în prezent, în evidenţa Serviciului pentru Imigrări Galaţi sunt 1.864 de cetăţeni străini din state terţe, care beneficiază de un anume tip de drept de rezidenţă. Astfel, după cum ne confirma comisarul-şef de poliţie Ion Andrei, 112 străini au rezidenţă permanentă; 560 – rezidenţă temporară în scop de studii; 679 – rezidenţă temporar ...

Delapidare, la 71 de ani

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Delapidare, la 71 de ani
Delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceasta este acuzaţia ce i se aduce, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, septuagenarei (71 de ani) Cojan Aneta. A ajuns în această postură penală pentru o lipsă în gestiune de 69.108,73 lei. E vorba de Asociaţia de Proprietari Dunărea C29 Galaţi al cărei administrator, din 1988, a devenit C.A. A păstrat această funcţie până în 2009, dar între timp, asociaţia amintită a început să î ...