Invitaţie la alergare pentru un copil bolnav

Invitaţie la alergare pentru un copil bolnav
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Raul Marius Baba are 10 ani, este bolnav de cancer şi cazul lui va face obiectul primului eveniment caritabil organizat în acest an în Grădina Publică. Motivul pentru care organizatorul evenimentului, inimosul jandarm Cristi Onofrei, implicat în ajutorarea micuţilor aflaţi în situaţii dificile, îi cheamă la alergare pe toţi gălăţenii dornici să facă şi mişcare şi un bine pentru micuţ este acela că Raul nu doar că este bolnav şi nu are bani pentru terapie, dar şi pentru că este lipsit de ajutorul părintesc. Copilul a fost operat de mai multe ori pe creier, începând din 2014 şi are nevoie disperată de tratament pentru recuperare psihomotorie. Circa 10.000 de lei i-ar trebui pentru a face patru şedinţe, sumă exorbitantă pentru el în condiţiile în care este crescut de bunica sa, care are un venit lunar de doar 900 de lei. Mama l-a părăsit când s-a îmbolnăvit, iar tatăl şi-a făcut o altă familie, aşa că posibilitatea de a obţine ajutor de la cei mai apropiaţi este aproape nulă. Şansa poate veni însă de la gălăţenii cu suflet, invitaţi duminică, 18 februarie, începând cu orele 10,00 în Grădina Publică, să alerge şi să doneze bănuţi pentru Raul. 

"În cadrul evenimentului, se va alerga în limita a zece ture de Gradina Publică, fiecare alergător parcurgând orice distanţă doreşte, în funcţie de posibilităţile fizice. Vom avea un punct de revitalizare cu apă sau ceai fierbinte, în funcţie de temperatura de afară, batoane proteice, ciocolată şi fructe. Donaţiile se vor face la locul desfăşurării evenimentului, într-o urnă special amenajată, fiecare participant donând orice sumă doreşte, în funcţie de posibilităţi", precizează Cristi Onofrei, organizatorul evenimentului. 

Citit 4728 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Februarie 2018 20:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.