Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" SEMINŢE de SINGURĂTATE [dosarele XYZ]

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Îmi pare rău că am să plec/ sub Orizontul fără capăt

şi-am să cotrobăiesc întruna,/ prin cel sfârşit şi început,

dar ştiu că o să am de-ales,/ că niciodată n-o să scapăt

nici înapoi, nici înainte.../ şi n-am să văd şi n-am s-aud !!!

Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără mine

cum am lăsat atâtea clipe/ praf şi cu inima la gât -

s-au bucurat când au văzut/ cum se înalţă din stamine

şi din pistiluri aşteptare/ de timp frumos, de timp urât !!!

Ea nu ştia, eu nu ştiam/ cum face inima la vale,

cum face inima când pierde/ din sângerosul ei câştig -

ne-am dus pe dealuri să aflăm,/ din orizonturi catedrale,

cum ne numim Singurătate,/ cum suntem Totul şi Nimic !!!

Era să uit ce vreau să spun:/ eu te salut, Singurătate -

îţi las ce ţi-a plăcut la mine:/ mult şi puţin, aşa, frumos -

mă duc într-un trecut încet,/ cu flori şi frunze crenelate,

mă duc să caut alte clipe/ de Jos în Sus, de Sus în Jos !!!

Citit 7011 ori Ultima modificare Vineri, 11 Februarie 2022 22:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.