Apel umanitar pentru salvarea vieţii unui gălăţean

Apel umanitar pentru salvarea vieţii unui gălăţean
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Ionel Drăgănescu a făcut cunoştinţă cu străinătatea în urmă cu mai mulţi ani, atunci când a plecat din România în căutarea unei vieţi mai bune. Vara trecută, în iulie, gălăţeanul în vârstă de 41 de ani se afla în Italia, la Torino. Într-o dimineaţă, şi-a dat brusc seama că ceva nu este în regulă. Simţea o durere puternică în piept şi respira cu greutate. A ajuns la spital abia după câteva ore, iar medicii italieni au bănuit încă din prima clipă că pacientul pe care îl aveau în faţă suferise un infarct miocardic.

Acela a fost momentul în care viaţa lui Ionel Drăgănescu a luat o cu totul altă direcţie. Într-un timp foarte scurt, dintr-un bărbat activ şi încă tânăr, a ajuns un bolnav care abia se mai putea ţine pe picioare. Pentru că a mers prea târziu la spital, muşchiul inimii i-a fost puternic afectat, iar doctorii i-au pus diagnosticul de insuficienţă cardiacă în ultimul stadiu.

În ciuda tratamentelor pe care le-a urmat, zilele de după infarct au însemnat noi şi noi complicaţii. Picioarele i s-au umflat foarte tare, iar starea generală de sănătate a gălăţeanului s-a înrăutăţit rapid. A intrat în comă, timp de o lună. Plămânii i-au fost şi ei afectaţi, medicii fiind nevoiţi să îi extirpe unul dintre plămâni, pentru a-i putea salva viaţa. Puţinii bani pe care reuşise să îi strângă s-au dus pe tratamentele de după externare şi pe alte controale medicale.

Acum, Ionel Drăgănescu s-a întors în Galaţi, unde locuieşte cu familia sa. Nu mai poate să muncească, iar pensia de boală pe care o primeşte este singurul său venit. La începutul lui martie, gălăţeanul este aşteptat din nou la Torino, pentru noi investigaţii medicale şi pentru tratament. O parte din tratament, precum şi cheltuielile de drum şi cele de cazare îl vor costa însă cel puţin 2.000 de euro, bani de care bărbatul şi familia sa nu dispun.

„Am mai primit sprijin din partea cunoscuţilor care ştiu drama prin care trece fratele meu. Chiar şi aşa, nu avem însă suficienţi bani pentru a merge în Italia, unde ar trebui să plecăm cam în două săptămâni. Nu am cerut niciodată ajutor, pentru că nu am avut nevoie. Acum, însă, viaţa fratelui meu poate depinde de acest consult din Italia”, a explicat Gheorghe Drăgănescu, fratele gălăţeanului.   

Persoanele care pot ajuta au la dispoziţie un cont bancar deschis la Raiffeisen Bank România, pe numele Drăgănescu Ionel. IBAN: RO84 RZBR 0000 0600 2329 3528. Orice ajutor, oricât de mic, poate face diferenţa pentru Ionel Drăgănescu!

Citit 7179 ori Ultima modificare Luni, 21 Februarie 2022 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.