Pe marginea tăcerii (o raţie de nuntă)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe marginea tăcerii, cu iarbă înclinată

spre râpa din aminte, şi multă, şi adâncă,

stau şi-mi îndes privirea cu sfărmături de păsări,

cu foşnet de şopârle, cu somn şi visuri lângă

trei sălcii scorburoase, bătrâne, date-n lacrimi

printre copaci de unde vioarele mă cheamă

să văd ce nu se vede, s-aud ce nu s-aude...

cum viaţa intră-n moarte, şi viaţa se destramă,

cum moartea intră-n viaţă, şi moartea se desface

în ţăndări, şi se nalţă-n mireasă, deodată,

cu toate cele-acestea, cu toate cele-acelea,

pe marginea tăcerii, cu iarbă înclinată!...

Şi cad, şi cad... şi-mi pare că nu se mai termină

căderea n-adâncime, bizară, răsturnată,

cu păsări, cu şopârle, cu sălcii... (toată nunta)...

în pururi să se-audă, în pururi să se vadă!

Citit 6463 ori Ultima modificare Vineri, 28 Noiembrie 2014 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.