Bună fie-ţi dimineaţa, doamnă Iarnă!...
eşti frumoasă!...ce frumos ai început
Simfonia unui Vis pentru Vioară,
unui Alb pentru Pian ne/cunoscut!
Vis în alb şi Alb în vis peste morminte
cu vii morţi şi cu morţi vii, fără sfârşit...!...
Ningi curat...aud antume şi postume
cum se suie-n cărţi şi-aşteaptă la citit!
Chiar s-aude glas de fiară la fereastră:
plâns de lup flămând şi trist, pe care-l ştii
de Atuncea, când...(şi el, şi Poezia)...
se hrăneau cu multul talei Simfonii!
Bună fie-ţi dimineaţa, doamnă Iarnă!...
am deschis şi ochi şi geamuri!...şi admir,
şi citesc (direct pe viaţa mea postumă)
punct cu punct şi bob cu bob şi fir cu fir:
cum Pianul cântă/ninge la Vioară,
cum Vioara ninge/cântă la Pian
(pentru fiara de dincolo, de dincoace)
şi mai des, şi mai frumos, şi mai avan...
până când atât Nimic şi Tot s-adună...
(printre lacrimi)...Vis în alb şi Alb în vis,
până când iarăşi începe Totdeauna
să citească cest antum de nedescris!
