Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Metoda "accidentul" anchetată în întreaga ţară. Poliţiştii ieşeni au făcut percheziţiile din Penitenciarul Galaţi
În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au efectuat şapte percheziţii, două în Penitenciarul Galaţi şi cinci pe raza municipiului Galaţi. Acţiunea a avut drept scop probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de comiterea de înşelăciuni prin metoda “Accidentul”. În urma investigaţiilor efectuate în cauză, a r ...
Investiţiile străine directe au scăzut cu 35% în primele patru luni, la 322 milioane euro
Investiţiile străine directe au totalizat în primele patru luni 322 milioane de euro, în scădere cu aproape 35% faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un nivel de 494 milioane de euro, a anunţat luni Banca Naţională a României (BNR). Creditele intragrup au însumat în perioada analizată 191 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 131 milioane euro, potrivit unui comunicat al BNR. În luna aprilie s-a întreg ...
Serviciile medicale pentru copiii autişti vor fi plătite
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va deconta serviciile de specialitate acordate copiilor autişti de către organizaţiile neguvernamentale. Decizia a fost adoptată în cursul acestei săptămâni în Camera Deputaţilor, ea venind ca o completare a Legii nr. 151/2010. În prezent, a avea un copil autist înseamnă că în permanenţă cineva trebuie să fie în preajma lui. Astfel, sunt părinţi care renunţă la serviciu pentru a se ocupa de nevoile acestor copii. Mai mult, costu ...
O evocare specială a lui Mihai Eminescu la Biblioteca "V. A. Urechia"
Mai altfel în acest an evocarea lui Eminescu din Sala Eminescu a Bibliotecii „V. A. Urechia”. Începându-şi turneul spre Basarabia cu Galaţiul, Asociaţia culturală Astra, filiala Iaşi, în colaborare cu biblioteca noastră, a adus şi aici cea de-a XIX-a ediţie a Deniilor eminesciene, cu micuţii în port naţional din ansamblul folcloric „Hudiţeanca” din Hudeşti, judeţul Botoşani, însoţiţi de fanfară, cu toboşari şi suflători.Preşedinta „Despărţământului Mihail ...

De ce n-avem şi noi telescaun?

Luni, 17 Iunie 2013 10:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră

De ce n-avem şi noi telescaun?
Telescaun, patru debarcadere modernizate care pun la dispoziţia amatorilor de distracţie 30 de bărci şi zece hidrobiciclete, teren de minigolf, pistă lungă de 2,5 km pentru biciclete, zonă de picnic cu 50 de grătare, patru locuri de joacă pentru copii, două piscine, plaje şi toalete decente. Nu, nu le căutaţi în Galaţi, ci la Iaşi, unde a fost inaugurată anul acesta, pe 1 mai, una dintre cele mai moderne baze de agrement din ţară - Lacul Ciric. Zona de agrement a fost transfor ...
Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste nouă milioane de euro, nu a fost câştigat
Premiul cel mare la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste nouă milioane de euro, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate şase numere extrase, respectiv 17, 9, 44, 21, 32 şi 35, potrivit site-ului Loteriei Române. Reportul categoriei I la Loto 6/49 a ajuns astfel la 41.548.168,02 lei, potrivit loto.ro. La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) s-au înregistrat 48 de câştiguri a câte 15.316,98 lei. Premiul categoriei I a jocului Loto 6/49 a f ...
Zonele verzi, un punct promiţător pe harta cartierului Mazepa
* "Binecuvântaţi" de autorităţi cu palmieri, leandri şi trandafiri, gălăţenii din Mazepa nu s-ar supăra dacă ar avea şi nişte băncuţe trainice de pe care să se poate bucura în voie de frumuseţea florilor* Locatarii din zonă ar vrea ca Primăria să dea undă verde oamenilor gospodari să amenajeze grădini frumoase, cu flori şi copaci, lângă blocuri   Orice s-ar spune, strada Brăilei bate, la acest moment, din punct de vedere al esteticului, orice alt colişor al G ...
foto: Bogdan Codrescu
Rând pe rând, cele patru blocuri emblemă ale cartierului Mazepa, situate la „vedere” pe strada Brăilei, şi-au schimbat câte ceva din elementele distinctive. Primul a fost blocul R2, supranumit „Orange” nu doar datorită faptului că parterul este ocupat de reprezentanţa operatorului de telefonie mobilă cu acelaşi nume, dar şi pentru că a fost văruit în această culoare. Acum, urmează R4, care şi-a schimbat culoarea. De la cărămida roşie, element distinctiv pentru arhite ...
BACALAUREAT 2013: Rezolvarea subiectelor la chimie anorganică
Soluţiile subiectului de chimie anorganică ne-au fost oferite de profesoara Iuliana Gălăţanu, de la Colegiul Naţional C. Negri”. CLICK PE IMAGINILE DE MAI JOS: ...
INTERVIU cu handbalista Daciana Curtean, disponibilizată de la HC Danubius după 9 ani petrecuţi la Galaţi
Cu ce nemulţumiri a plecat sportiva de la Galaţi, ce reproşuri aduce conducerii clubului şi multe altele despre situaţia care a generat retrogradarea HC Danubius Avea doar 20 de ani când a sosit la HC Oţelul - fosta echipă de handbal a Galaţiului, transformată în prezent în HC Danubius - şi s-a impus de la primele meciuri. În faţa spectatorilor din Sala „Siderurgistul” a apărut prima dată într-un meci cu Femina Piatra Neamţ, golurile sale din acţiuni personale impresio ...