O evocare specială a lui Mihai Eminescu la Biblioteca "V. A. Urechia"

O evocare specială a lui Mihai Eminescu la Biblioteca "V. A. Urechia"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai altfel în acest an evocarea lui Eminescu din Sala Eminescu a Bibliotecii „V. A. Urechia”. Începându-şi turneul spre Basarabia cu Galaţiul, Asociaţia culturală Astra, filiala Iaşi, în colaborare cu biblioteca noastră, a adus şi aici cea de-a XIX-a ediţie a Deniilor eminesciene, cu micuţii în port naţional din ansamblul folcloric „Hudiţeanca” din Hudeşti, judeţul Botoşani, însoţiţi de fanfară, cu toboşari şi suflători.

Preşedinta „Despărţământului Mihail Kogălniceanu” al Astrei, prof. Areta Moşu, a prezentat „Revista română”, care apare în 1.000 de exemplare, gratuit, pentru românii din ţară şi de Dincolo. În cadrul Conferinţelor Astrei, asistenţa (puţin numeroasă) a avut parte de câteva conferinţe dedicate lui Eminescu - Zanfir Ilie şi Doru Scărlătescu, de o lansare de carte - ediţia a doua a volumului „Omagiu lui Mihail Eminescu”, scos de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” după cel editat în 1909, cu destule lucruri inedite şi emoţionante, după cum observa ieri profesorul Cătălin Enică. Actorul Vlad Vasiliu a recitat din „Doina” eminesciană, la prezentarea audiobook-ului cu „Scrisorile” scoase de Editura Homer.

O lacrimă: un moment de reculegere pentru un alt poet, gălăţeanul Simon Ajarescu, dispărut discret dintre noi. Vorbind despre poetul abia stins şi despre cel care ne-a părăsit acum mai bine de un secol, Corneliu Antoniu, preşedintele filialei S-E a Uniunii Scriitorilor, a deplâns absenţa aproape totală a scriitorilor gălăţeni la evocarea din bibliotecă. Antoniu a criticat de asemenea absenţa destul de mare a breslei la Festivalul de carte „Axis libri” şi la Festivalul "Antares". De, trăim în libertate, ne alegem singuri priorităţile, dar e păcat de suflet!

Citit 697 ori Ultima modificare Duminică, 16 Iunie 2013 15:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.