Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Campanie VL - Meserii uitate: Nea Tache, singurul dogar cale de 11 sate
Vineri, 23 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Practică meseria de mai bine de 60 de ani şi, în toată viaţa, i-au trecut prin mână zeci de mii de butoaie
Pe Nea Tache din Şiviţa nu ai cum să nu îl iubeşti chiar de la prima întâlnire. Ajuns la 73 de ani, Tache Căptar munceşte ca în prima tinereţe. E plin de vigoare, sprinten, puternic şi ştie o meserie pe care tinerii de astăzi nu se mai îngrămădesc să o practice. E dogarul a 11 sate. Dacă intri în curţile oamenilor din Şiviţa şi din jur, o să ai surpriza s ...
* Literatură fără chiloţi. Sânul ei gol şi voluptuos indica „Istoria Europei”, în vreme ce în dreptul buzelor ei pline şi senzuale scria sec „Generalităţi”. În dosul popoului ei, la fel de gol şi de rotunjor ca bustul, se piteau modeste „Civilizaţia Turcă” şi ceva cu Dunărea. În mâini ţinea „Simbolica lui Hristu Andrutsos”, în traducerea patriarhului Iustin, şi privea pe sub ochelarii de tocilară sexy şi rea către fotograful care a imortalizat-o ca pe Eva ...
Nici nu se putea altfel. Târtanii din rubrica de ieri, care au împuţit (cu prezenţa şi cu manelele şi cu grătarele) un oraş întreg din Olanda, nu au făcut mulţi purici în ţara cu lalele. De-abia au aşteptat, sărmanii de ei, să se întoarcă în Galaţi şi să pună... de-un grătar! Fiindcă o reîntâlnire şi o reîntregire a familiilor trebuie să se desfăşoare/înfăşoare cu surle şi trâmbiţe, cu sindrofii demne de Cartea Recordurilor, nu aşa, ca la oamenii normali, c ...
Premier de la Forţa Ciuvică
Vineri, 23 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* România a marcat zece ani de la invitarea în NATO. Site-urile care taie frunze la câini se întreabă ce înseamnă această aniversare pentru ţara noastră. Păi, să mergem în zonele în care au existat baze NATO (parcă era una pe la Mihail Kogălniceanu, ă?) pentru a vedea câţiva plozi de yankei vorbind o română cu accent de peste Atlantic. Deci a fost de bine că ne-au cotropit americanii, maică...* Ambasadorul american Mark Gitenstein se referă cu mai multă pasiune la subiec ...
N-a fost deloc o seară bună cea de miercuri cu meciurile din Liga Campionilor. PSG şi-a făcut partea şi a marcat chiar de două ori, dar Dinamo Kiev n-a izbutit să înscrie măcar odată pentru a ne valida pontul. La Manchester City - Real Madrid a plouat cu ocazii, dar nu s-au marcat mai mult de două goluri, în timp ce Zenit a dat cu piciorul oricărei şanse de a se califica mai departe după ce a remizat, scor 2-2, cu o echipă improvizată a celor de la Malaga. Doar Schalke a rămas ...
Campanie de informare ISU: Instalaţiile improvizate de încălzit pot fi periculoase
Vineri, 23 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U) şi E.ON România au demarat, în această săptămână, a doua campanie comună de informare şi conştientizare a populaţiei din cadrul parteneriatului „Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!”. Campania îşi propune să-i avertizeze pe cetăţeni cu privire la riscurile la care se expun dacă încalcă regulile privind utilizarea instalaţiilor electrice şi a celor alimentate cu gaz. „Ideea campaniei a plecat de la ...
Brusc, o mulţime de persoane au devenit foarte interesate de soarta muzeelor gălăţene. Iniţial, totul părea doar aşa, un val de simpatie vizavi de cultură. Apoi, întocmai ca bulgărele de zăpadă pe coasta unui munte, dezbaterea s-a transformat într-o avalanşă, iar o mare cantitate de mizerie a împroşcat comunitatea. Am descoperit, astfel, că în spatele unor măşti viu colorate se află caractere putrede, că sub idealurile aparent nobile se ascunde o lăcomie hidoasă, că exi ...
Sunteţi de acord cu numirile politice în instituţii?
Vineri, 23 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ştefan, 34 de ani : „Normal că nu ar fi bine să fie politice. Din ce ţine de politic la ora actuală vedem că nu rezultă nimic bun. Implicarea lor se vede cu ochiul liber. Corupţia este foarte mare şi orice decizie este influenţată de culoarea politică. Ar fi normal un concurs, un concurs la care cei care chiar au valoare să câştige. Ar fi normal ca experienţa, profesionalismul, informaţia, implicarea, inventivitatea să câştige. Dar la noi va mai dura mult timp până să se ...
Arierate de peste 1,5 milioane de lei la Maternitate şi la Spitalul din Tecuci
Vineri, 23 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
O comisie de analiză mixtă formată din experţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi şi Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi au analizat situaţia spitalelor din judeţ în ceea ce priveşte existenţa arieratelor. “În urma analizei au fost identificate două spitale care au arierate. Este vorba de Spitalul Municipal “Anton Cincu” din Tecuci şi de Maternitatea “Bunavestire” din Galaţi. În cazul unităţii sanitare tecucene, arieratele sunt de aproximativ ...
Soluţia lui Marius Stan: Primăria se va muta în Sala Aplaudacilor
Vineri, 23 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Niciodată terminatul Centru de Afaceri va deveni sediul municipalităţii gălăţene
Galaţiul a făcut aseară primul pas pentru a avea un sediu de primărie adevărat, aşa cum merită un oraş european. La iniţiativa primarului Marius Stan, aleşii locali au votat un proiect de hotărâre privind preluarea, din domeniul public al judeţului Galaţi şi administrarea Consiliului Judeţului, în domeniul public al municipiului şi administrarea Consiliului Local a fostului Centru de Afa ...

