Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Taxe noi la Biblioteca "V.A.Urechia"

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA

Taxe noi la Biblioteca "V.A.Urechia"
Biblioteca V.A.Urechia a depus la Consiliul Judeţean (instituţie care administrează instituţia de cultură) un proiect de hotărâre în care propune adoptarea mai multor taxe şi tarife. Unele din aceste taxe se practicau şi până acum - de pildă, penalizarea pentru neaducerea la timp a cărţilor sau „amenda” pentru degradarea volumelor - însă sunt şi servicii pe care biblioteca le va taxa în premieră. Printre acestea din urmă se  numără închirierea sălilor instituţ ...

Cu tancul la urne

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN

În alte vremuri, gestul preşedintelui Bashar al-Assad de a anunţa un referendum pentru o nouă Constituţie, mai democratică, ar fi fost unul progresist. Din păcate, aplecarea spre reforma societăţii şi renunţarea la monopolul de peste 50 de ani la putere al partidului Bass vine după aproape un an în care regimul de la Damasc şi-a măcelărit fără milă cetăţenii care îl contestau. În fapt, nu democraţia îl preocupă pe Bashar al-Assad şi nici nu l-a preocupat vreodată. Im ...

Igaş, file de poveste

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Ninsorile vor aduce şi inundaţii, nu trebuie să ne-o spună Mamele Omida care lucrează pe palierul catastrofe, nenorociri, dezastre. Deci, nu este o ştire, dar ministrul Mediului, Borbely-bacs, anunţă cu emfază: „Suntem pregătiţi în caz de inundaţii.” Cum niciodată n-au putut fi stăvilite valurile nemiloase ale apelor curgătoare din România, iată la ce cred că s-a referit Laszlo! „În caz de inundaţii suntem pregătiţi să dăm vina pe populaţia care a defrişat păd ...

Ascunşi în stuf după trenul groazei

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL

A trecut o săptămână de când trenul groazei poposea în Galaţi după trei zile de plimbat prină nămeţii din Bărăgan, iar autorităţile adoptă deja tactita struţului. Capul în nisip până trece urgia. Evident, urgia mediatică. Tare uşuraţi trebuie să fi răsuflat cei din CFR, prefectură şi de la Ministerul Transporturilor marţi dimineaţă, când, după o săptămână de tir aproape complet, instituţiile media nu au mai scris niciun rând despre incompetenţa sau dezinter ...

Poveşti de peste Ocean (6) Canada - între mit şi realitate

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în DIASPORA

Poveşti de peste Ocean (6) Canada - între mit şi realitate
Următorul mare pas spre adaptare este obţinerea carnetului de conducere, un element vital în Canada, unde distanţele de parcurs zilnic sunt mult mai mari decât cele pe care le ştiai de acasă. Dacă ai avut carnet de conducere în Romania de cel puţin doi ani, ai voie să conduci cu el trei luni, după care trebuie să aplici pentru carnet de conducere în provincia în care locuieşti. Spun asta pentru că fiecare provincie sau teritoriu (sunt 13 la număr) are propriul sistem de elibera ...

Biletul zilei - Ne zâmbeşte Europa. Europa League

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO

Cât de aproape am fost să dăm o veritabilă lovitură sectorului în care bookmakerii se plimbă ca vodă prin lobodă! Am avut pe biletul de marţi seară mize îndrăzneţe, precum golul lui Leverkusen cu Barcelona (cota 1.67), faptul că Beşiktaş urma să înscrie la Braga (a fost chiar o victorie strălucitoare cu 2-0) şi succesul din Cupa Scoţiei al lui Aberdeen la Queen of the South. Victoria a picat în minutul 90, 2-1 pentru Aberdeen, dar a fost în grafic. Pentru a încasa un mil ...

16 februarie 2012

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în CARICATURA ZILEI

16 februarie 2012
...

Convoi umanitar 4x4 pentru sătenii din Hânţeşti

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT

Convoi umanitar 4x4 pentru sătenii din Hânţeşti
  Un convoi format din 12 maşini de teren încarcate cu alimente şi haine a plecat, ieri, în jurul 10.00, din Galaţi şi a înaintat până în satul Hânţeşti unde, deşi principalele căi de acces au fost deschise încă de luni, zeci de săteni sunt şi la această oră blocaţi în case din pricina zăpezii. Acţiunea a fost coordonată de directorul Registrului Auto Roman (RAR) Galaţi, Cătălin Cristache. “Noi am mers şi duminică în Hânţeşti, traversand câmpul, când ...
Purtătorul de cuvânt al Organizaţiei municipale a PDL, Viorel Trif, consideră că “bila neagră” ar trebui acordată “de fapt Primăriei Galaţi şi Serviciului Public Ecosal pentru incompetenţa şi proasta gestionare a activităţilor de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ”. Informaţia este cuprinsă într-un drept la replică pe care semnatarul l-a trimis în legătură cu articolul “ ...

ArcelorMittal Galaţi a redus producţia din cauza vremii

Miercuri, 15 Februarie 2012 18:11 | Publicat în ECONOMIE

ArcelorMittal Galaţi a redus producţia din cauza vremii
* Aprovizionarea cu materie primă şi livrarea tablei au fost îngreunate după blocarea căilor de comunicaţii * Navetiştii au stat la hotel * Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a fost nevoit să reducă producţia de oţel din cauza problemelor generate de vreme, a anunţat compania. Ninsorile abundente, viscolul şi gerul din ultima perioadă au afectat aproape întreg lanţul de producţie, de la alimentarea cu materie primă până la expedierea produselor finite. „ArcelorMit ...