Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Victor Cilincă, premiat de Uniunea Scriitorilor pentru teatru
Marți, 20 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în CULTURA
Primitorul sediu al filialei Sud-Est, Galaţi-Brăila, a Uniunii Scriitorilor din România (USR), de curând inaugurat, a fost sfinţit vineri, lucru mai puţin obişnuit, de un preot-scriitor. „Se binecuvântează sediul acesta de cultură”, a rostit părintele Mihail Milea (scriitorul cu pseudonim literar Sava Bogasiu, membru al filialei), basarabean din Soroca, acum stabilit în Buzău, care a avut privilegiul să lucreze o vreme alături de Nicolae Steinhardt.
Scriitori gălăţeni, br ...
Bărbaţii e nişte sacrificaţi
Marți, 20 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ziua de ieri, ultima luni înainte de Crăciun, nu mi-a priit deloc. M-am trezit cu sinusurile înfundate, îmi vâjâiau şi urechile, başca n-aveam poftă de mâncare. Bine, altora le-a mers şi mai rău. De pildă, dictatorul nord-coreean Kim Jong Il a tras o fugă până dincolo. Dumnezeu să-l… Să-l ce? Doar v-am zis că nu mă simt deloc bine.
* Mişto informaţia oferită de televiziunea de la Phenian cu privire la decesul mult-iubitului: „A murit din cauza surmenajului.” Dar c ...
O surpriză de proporţii ne-a privat de alţi 70 de lei, un câştig cinstit pentru orice fan al acestei rubrici. Am avut două bilete în weekend, dar numai unul dintre ele s-a dovedit a fi competent. Fulham a trecut de Bolton, Manchester United de QPR, iar Lyon şi Oţelul au învins la limită, dar şi-au făcut datoria. Ne mai trebuia un zvâc din partea lui Leverkusen în meciul cu Nurnberg, nimeni nu putea anticipa altceva, dar a ieşit un şocant 0-3! Aşadar, nemţii nu sunt chiar sfin ...
Apaterm se joacă de-a Moş Crăciun - Duşuri fierbinţi de sărbători
Marți, 20 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EVENIMENT
„Gălăţenii au avut parte de un an cu probleme în privinţa livrării agentului termic, aşa că merită pe deplin un cadou de sărbători. Cum nu avem alt cadou de oferit, am luat decizia ca toate acele asociaţii care nu mai primesc apă caldă menajeră din cauza datoriilor acumulate şi neachitate către Apaterm, să primească, de sărbători, apă caldă.
Astfel, putem anunţa că în perioada 22 decembrie 2011 - 9 ianuarie 2012 se va livra apă caldă menajeră pentru 46 de blocuri ...
A înnebunit lumea, fraţilor! S-a dus naibii tihna sărbătorilor de iarnă, uitate sunt liniştea casei ruptă doar din când în când de troznetul lemnelor din sobă, sau de clinchetul clopoţeilor purtaţi de micuţii colindători.
În epoca vitezei în care Crăciunul nu e Crăciun până când nu pozează sexi măcar o cântăreaţă … din buric şi în care măcar un reporter trebuie să ne relateze despre „bunătăţurile” pe care le vom pune pe masă, toate se întâmplă repede ...
*La premiera gălăţeană a piesei a fost prezent şi autorul textului, Hristo Boytcev.
Încercarea de punere în scenă a unei piese precum „Orchestra Titanic”, a dramaturgului bulgar Hristo Boytcev, este o întreprindere care se dovedeşte a fi problematică încă din faza de proiect. În primul rând, avem de-a face cu un text cu un ridicat nivel de abstractizare, bogat în conotaţii distribuite pe mai multe paliere de înţelegere şi care lasă loc la numeroase interpretări. Tocmai ...
Sărbătorile de iarnă, alături de cadouri, brad şi luminiţe, mai înseamnă şi multe dulciuri, mai ales pentru copii. Producătorii ştiu cum să îi cucerească pe clienţii, fie ei mai mari sau mai mici, ambalând produsele în forme şi culori cât mai atractive cu tematică de Crăciun şi combinând cu succes jucăriile cu dulciurile. „Viaţa liberă” a fost prin supermarketuri şi s-a uitat pe ambalajele dulciurilor de Crăciun, pentru a vedea care dintre ele conţin E-uri pericu ...
* Bunurile „fabricii de proiecte” din subordinea CJ Galaţi au fost scoase la vânzare pentru datoriile acumulate la bugetul de stat *
În ciuda faptului că mai marii judeţului şi-au propus să scoată la mal „fabrica de proiecte” a CJ Galaţi, Consproiect SA se scufundă încet, dar sigur, iar şansele ca ea să-şi revină până la sfârşitul acestui an sunt destul de firave. Din cauza datorilor adunate la bugetul de stat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi ...
Într-o ţară atât de ermetică precum Coreea de Nord, moartea lui Kim Jong-iI este precum o undă de şoc în interiorul unei butelii. Pe de o parte se ştiu prea puţine despre succesorul pe linia singurei dinastii comuniste a lumii, Kim Jong-un. Se ştie doar că are mai puţin de 30 ani, dar până în prezent, deşi transferul de putere a fost pregătit încă de prin 2008, nu s-a aflat nimic despre planurile sale în a conduce ţara.
Coreea de Nord are în acest moment relaţii extrem d ...
Cu bune, cu rele, anul 2011 se încheie. Un an mai sărac decât ne-am fi dorit, un an în care am pierdut nu numai o parte din puterea noastră de cumpărare, dar, din păcate, şi mulţi artişti de valoare. Ca şi cum criza economică n-ar fi fost de ajuns, am pierdut şi oameni importanţi pentru sufletul nostru. S-au stins, dintre personalităţile lumii, actorii Elizabeth Taylor şi Peter Falk, apoi Steve Jobs, fondatorul Apple. La noi în ţară, i-am pierdut pe regizorii Liviu Ciulei, Al ...