Bătăi cu săbii pe strada Ştiinţei

Bătăi cu săbii pe strada Ştiinţei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei bărbaţi au ajuns luni noaptea la Serviciul Urgenţe al Spitalului Judeţean, cu mai multe urme de lovituri şi tăieturi de săbii. Cei trei au fost transportaţi la spital de echipaje ale Ambulanţei.

„Prima oară am fost chemaţi să intervenim în apropierea stadionului Portul Roşu, pentru a acorda primul ajutor unui tânăr de 22 de ani, care avea mai multe traumatisme şi urme de tăieturi. Apoi, am fost iar solicitaţi pentru un caz petrecut lângă Parcul Rizer, unde doi tineri de vârste asemănătoare fuseseră bătuţi şi tăiaţi cu săbiile. Starea celor trei, însă, era una stabilă”, ne-a explicat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

Victimele celor două agresiuni au rămas internate în spital pentru investigaţii suplimentare. De la Poliţie am aflat că unul dintre tineri a depus deja plângere împotriva agresorilor. „Au fost identificate patru persoane, trei dintre ele ajungând la spital. În funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale şi pe baza certificatului medico-legal, va fi stabilită încadrarea faptelor”, a declarat comisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Mariana Constandache, Remus Basalic

Citit 2615 ori Ultima modificare Marți, 04 Septembrie 2012 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.