Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Scandalul de la Baroul Galaţi - După contestaţii vin sesizările la Parchet
Vineri, 09 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC
* Avocatul care a contestat alegerile de la Barou declară că-i va face plângere penală contabilei instituţiei
Scandalul din sânul Baroului Galaţi legat de modul în care s-au cheltuit banii în ultima vreme pare să continue cu o plângere penală. Avocata Domnica Toader ne-a declarat ieri că lucrează la o astfel de sesizare, pe care o va depune la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. „Plângerea o formulez împotriva contabilei Baroului. Dacă se constată că sunt şi alte ...
"Hoţilor. Aici este justiţie, aici este hoţie"
Vineri, 09 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC
„Hoţilor! Aici este justiţie? Aici este hoţie!”, asta s-a auzit ieri pe holurile Palatului în care se împarte dreptatea. Iniţial, omul, în vârstă, s-a aşezat pe o bancă la ieşirea din sala de judecată şi a început să plângă, vorbind doar pentru el. Puţin câte puţin însă, gândurile lui au fost auzite până sus, la etajele superioare. La un moment dat, în tot zumzetul acela făcut de sutele de oameni care aveau procese s-a aşternut o linişte mormântală, atunci câ ...
Util - Noul mers al trenurilor, în ziarul de weekend
Vineri, 09 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
„Viaţa liberă” publică, în ediţia din 10-11 decembrie, Mersul trenurilor 2011-2012. Graficul conţine noul program al trenurilor care pleacă din staţia Galaţi şi al celor care sosesc în gara din Valea Oraşului, dar şi orarele garniturilor care tranzitează cele mai importante staţii din judeţul nostru. Atenţie! Trenurile sunt reclasificate şi au următoarele ranguri: Intercity (IC), InterRegio (IR) în loc Accelerat şi Rapid, precum şi Regio (R) în loc de Personal. Noul me ...
Totul e bine când se termină, dacă nu cu bine, măcar cu promisiunea unor noi consultări… Cam asta ar fi concluzia ultimului summit NATO – Rusia la care scutul american antirachetă din Europa a fost mărul discordiei. Declaraţiile secretarului general NATO, Andrers Fogh Ramunssen, de genul „nu suntem de acord, dar am căzut de acord că trebui să cădem de acord” vor rămâne, probabil, în istoria întortocheată a relaţiilor dintre cele două parţi.
De partea cealaltă, Rusia ...
* Bâlbuţă cu boli ruşinoase. „Bâlbuţă” îl porecliseră Cârcotaşii. Evacuat din faţa prompterului de ştiri, Lucian Mândruţă a vrut să facă umor şi a sfârşit bălăcindu-se în penibil, pardon, în jacuzzi, dimpreună cu Bianca Drăguşanu, căţelul ei şi alte „staruri” îndoielnice. Şi aşa, cică, s-a umplut de tot felul de boli cu pătrăţel roşu… Pentru că prostul trebuie să fie şi fudul, Mândruţă s-a apucat să facă băşcălie de Artistul Crăciunulu ...
Comasare sau nu? Decizie grea pentru salvarea Spitalului Judeţean
Vineri, 09 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru ca Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei” să nu-şi piardă statul de unitate sanitară de categoria a doua, aleşii judeţeni iau în calcul comasarea lui cu Spitalul de Psihiatrie. Numai că acesta din urmă se află în subordinea Consiliului Local şi fără acordul municipalităţii el nu ar putea fi preluat şi comasat cu Spitalul Judeţean.
La recenta şedinţă a aleşilor judeţului, vicepreşedinta Consiliului Judeţului, liberala Tania Bogdan, a tras semnalul de alarmă ...
Nu ştim dacă autorităţile ar fi meritat o amendă pentru organizarea din acest an a Serbărilor Galaţiului, dar există gălăţeni care au fost arşi la buzunar pentru că au încercat să se „îmbogăţească” taman cu prilejul sărbătorilor oraşului. Potrivit viceprimarului PSD Nicuşor Ciumacenco, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, cât au ţinut serbările, Serviciul Control Activităţi Comerciale din cadrul Poliţiei Locale Galaţi a aplicat un număr de 39 de sancţiun ...
Doar în cursul zilei de miercuri, şase oameni au ajuns bătuţi la Urgenţe
Joi, 08 Decembrie 2011 18:35 | Publicat în EVENIMENT
Patru femei şi doi bărbaţi au ajuns la Urgenţe în cursul zilei de miercuri, după ce au fost victime ale diverselor agresiuni. Două femei, una de 42 şi alta de 47 de ani, ambele din comuna gălăţeană Iveşti, au fost aduse la Spitalul Judeţean cu răni provocate de lovituri pe mai multe zone ale corpului. Deşi în ambele cazuri se impunea internarea în spital, pentru o supraveghere medicală de specialitate, doar una a fost internată în secţia de Neurochirurgie, cealaltă alegân ...
La Colegiul Tehnic „Traian Vuia”: Turneu amical de rugby – tag 9
Joi, 08 Decembrie 2011 15:24 | Publicat în SPORT
Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Galaţi, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, organizează vineri un turneu amical de rugby – tag 9. Opt echipe şi-au anunţat prezenţa la competiţia găzduită de Sala de Educaţie Fizică şi Sport a colegiului gălăţean, începând cu ora 10.00. Aproximativ 80 de copii - din clasele V-VIII, de la Liceul Pedagogic „Costache Negri”, şcolile nr. 10, 11, 42 şi 7 din muncipiu, dar şi de ...