Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Referendum cu â din a

Luni, 09 Iulie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Victor Ponta apucase joi după-amiază să demită și conducerea Institutului Național de Statistică. Ieri a revenit asupra deciziei, dar zic să nu băgăm mâna în foc. Copilotul poate oricând să dea afară pe oricine de oriunde, poate desființa totul, are (frână de) mână de fier. Mă aștept ca, în acest asalt continuu, să-l lase pe drumuri și pe selecționerul naționalei de fotbal, Victor Pițurcă, sau pe moșuleții de la ANM. Păi, de ce n-au prevăzut niște fulgere și ...
De fapt, ce vrei de la mine? Chiar vrei să-ţi spun să mă laşi în pace? Mereu te-am întrebat ce gânduri ai cu trupul şi cu sufletul meu, dar tu ai ocolit răspunsul (cu eleganţă, bineînţeles), ai refuzat apropierea (cu persuasiune, desigur), ai respins toate cererile mele (cu tandreţe poetică, fireşte)... Uite, ţi-am cerut să mă ceri în căsătorie (să-mi ceri mâna, cum zici tu că se zice la voi), ţi-am cerut să investeşti parale şi să dăm o fugă în Peştera Muierii ...
Nastasia Pîrvu are 27 de ani. 13 dintre aceştia i-a petrecut în căminele de copii, alături de doi dintre cei patru fraţi ai săi. „Aveam şapte ani când a murit tata, iar mama ne-a dat la centrul de plasament de la Tg. Bujor, pe mine şi pe cei doi fraţi mai mici, Cici şi Florin”, povesteşte tânăra. „La 16 ani m-au mutat la Galaţi, la „Negru Vodă”. Atunci am spus că nu vreau să mă despart de fraţii mei şi i-am luat cu mine. Cel mai greu a fost în 2005, după ce am ...

Demisie din Consiliul Local Bereşti-Meria

Luni, 09 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SATUL

Fost om la înaintare, în comuna Bereşti-Meria, al Partidului Conservator, în anii de glorie ai lui Eugen Durbacă, George Dimache, licenţiat în Drept, înscris între timp în PSD, a candidat pentru un loc în Consiliul Local, pe lista acestei formaţiuni politice, într-o poziţie eligibilă. Fiind ales, a depus jurământul odată cu ceilalţi consilieri. Se ştia despre el că se afla în „cărţi”, ca rezervă însă, pentru ocuparea funcţiei de viceprimar. După şedinţa de con ...
Ion Ştefan, consilierul judeţean democrat-liberal invalidat de colegii săi în şedinţa de constituire, va urmări de pe margine tot ce se va întâmpla la şedinţa de astăzi, şi asta deoarece Contenciosul Administrativ va judeca abia pe 18 iulie situaţia invalidării mandatului său. "Nu înţeleg de ce aşa târziu, pentru că ar fi trebuit în maxim 15 zile de la contestare (28 iunie), dar nu mai contează. Important este să-mi spună ce am de făcut", ne-a declarat consilierul jude ...
Bilă Albă Pentru că partidele componente ale ACD, PNL şi PC, au reuşit, în cele din urmă, să îşi stabilească de comun acord candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Galaţi, în persoana Taniei Bogdan, alegerea logică, de altfel, după ultimii patru ani de activitate a acesteia în aceeaşi funcţie, la aceeaşi instituţie. Bila albă se acordă şi pentru că la alegerea variantei câştigătoare a contat mai mult calitatea şi profesionalismul, decât interesele mesc ...
După ce săptămâna trecută Agenţia Naţională de Integritate a revenit pentru a treia oară cerând Parlamentului să le suspende mandatele deputaţilor Florin Pâslaru (PSD) şi Sergiu Anton (PC), comisia juridică din Camera Deputaţilor a decis, marţi, prin vot, să ignore raportul ANI privind incompatibilitatea celor doi. Nemulţumită, ANI a sesizat Consiliului Naţional de Integritate, care, la rândul său, s-a adresat Parlamentului cerând "ferm" respectarea actelor ANI. În conse ...

Biletul zilei - A venit câştigul!

Luni, 09 Iulie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO

  Aşteptarea a luat sfârşit şi am înregistrat un câştig la biletul de vineri, după ce toată săptămâna am fost mereu foarte aproape de multiplicarea banilor investiţi dar am ratat mereu de puţin. Meciurile din tenis, de la Wimbledon, au fost conform planului, cu patru seturi jucate. Nu ne-a interesat câştigătorul şi bine am făcut. La Europeanul under 19, Franţa a obţinut deja calificarea înaintea ultimului meci din grupă, după 1-0 împotriva Croaţiei. Ultimul meci d ...

Oţelul bate tot în amicale

Luni, 09 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SPORT

Trupa gălăţeană s-a deplasat sâmbătă în Belgia, unde a învins pe Beveren cu 2-1 după un meci dominat categoric şi în care singurul aspect îngrijorător a fost legat de ratări. Mijlocaşul Liviu Băjenaru a marcat la debutul în tricoul roş-alb-albastru, iar Stromajer şi-a etalat la golul victoriei calităţile de executant la loviturile libereOţelul zburdă în amicale, dând semne că suporterii n-au de ce să fie pesimişti în aşteptarea apropiatului start al Ligii I, chiar ...

Rezultatele finale la bacalaureat pentru judeţul Galaţi

Duminică, 08 Iulie 2012 17:24 | Publicat în EDUCAŢIE

Ministetul Educaţiei a publicat lista completă a rezultatelor la examenul de bacalaureat pentru judeţul Galaţi. REZULTATELE AICI ! Procentul de promovabilitate este de 45,09 % pentru judeţul nostru, cu 10 procente ai mare decât anul trecut. Chiar şi în aceste condiţii rezultatul este unul extrem de slab. Pentru cei care nu au reuşit să promoveze examenul în această sesiune, pot încerca din nou la examenul din lunile august-septembrie. Iată calendarul celei de-a doua sesiuni: 1 ...