Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

De ce se tot luciu Nicoleta pe picioare?

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA

Dacă Pro Tv nu are încă un contract de publicitate cu doctorul Kasem la care se tot duce Nicoleta ca să se epileze, maseze, relaxeze şi alte – eze, cu siguranţă că postul a încheiat măcar un contract cu vedeta pentru operaţia ei de mărire a sânilor! Adică, Pro-ul probabil a plătit parale pentru operaţie, iar în schimb, Nicoleta se obligă să se lase filmată de la gât la buric ori de câte ori o cere audienţa. Altfel nu pot să îmi explic de ce îşi tot etalează Nicoleta ...
Bilă Albă – Consilierilor locali care, deşi nu aveau nici o vină la toată afacerea asta, au ascultat, răbdători, ca nişte sfinţi, plângerile consilierului local Stelian Lupu, care le-a relatat tuturor ce jigniri a suportat dumnealui şi alţi colegi la o şedinţă a partidului din care – măcar la ora discursului – încă mai făcea parte. Deşi oricând ar fi putut să se ridice de la masa de şedinţe, să plece sau să îi explice consilierului că PSD are statut şi foruri d ...
Cine îndrăzneşte să spună că oraşul nostru nu are potenţial turistic? Cârcotaşii să se abţină pentru că în zona Arcaşilor şi Traian Nord urmează să fie construite mai multe pensiuni şi o vilă turistică. Aleşii locali au dat undă verde Planurilor Urbanistice de Detaliu solicitate de gălăţeni şi avizate de arhitectul şef al oraşului, Teodora Voicilă. Trei dintre PUD-uri vizează construcţia de locuinţe, iar un altul - construcţia unui depozit de utilaje. Celelalte ...
Zeci de instituţii şi apoi ministerele vor trebui să-şi dea avizul pentru Planul Urbanistic General al oraşului, care a fost modificat în urma dezbaterii publice de anul trecut. Potrivit arhitectului şef al oraşului, Teodora Voicilă, unul dintre cele mai importante avize favorabile obţinute este cel de la Direcţia Judeţeană de Cultură. În următoarea perioadă va avea loc o dezbatere a PUG-ului pe partea de mediu la care vor putea participa cetăţenii interesaţi. În vară e pr ...
  Cu o singură ridicare de mână, aleşii locali au majorat retroactiv atât preţul mediu de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice cât şi subvenţia pentru Apaterm. Noi vom plăti, la fel ca şi până acum 247,73 lei/Gcal, inclusiv TVA, deci nu ne sunt vizate direct buzunarele, ci banii publici. Nu mai puţin de 1.243.386,97 de lei vor pleca din bugetul anului 2012 pentru a acoperi subvenţia pentru 2011. Pe 1 aprilie 2011, Electrocentrale a majorat pre ...
Aleşii locali au prelungit până pe 20 aprilie 2012 termenul limită în care familiile evacuate sau care urmează să fie evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari îşi pot completa dosarelor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe sociale în blocul A4 din strada Traian nr. 93. Legislativul a luat această decizie deoarece, din cele 197 de dosare depuse de familiile aflate în situaţie de evacuare, doar 56 erau complete la momentul analizării şi între timp, s-au ...
Potrivit contului de execuţie votat de consilierii locali, veniturile bugetului local de funcţionare pe primul trimestrul al anului 2012, prognozate la 98.515.000 lei s-au realizat în sumă de 114.200.700 lei, cu 15,9 în plus. Conform Primăriei, depăşirea planului cu 15.685.700 de lei este justificată prin plata dărilor, a redevenţelor şi a chiriilor la 15 martie. În schimb, din suma prevăzută pentru cheltuielile bugetului de funcţionare - 98.515.000 lei, s-au făcut plăţi de d ...

Educaţie şi caricaturi

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA

Primăria Galaţi s-a asociat cu Fundaţia Muzeul Caricaturii Româneşti şi Universale în vederea realizării în comun a acţiunii de prevenire a violenţei în şcoli şi de învăţare a regulilor de circulaţie, demers al cărui grup ţintă în constituie elevii. Potrivit contractului caricaturistul Viorel Baciu, preşedintele Fundaţiei, a realizat două postere (lucrări grafice cu valoare artistică) în 500 de exemplare fiecare, pentru care municipalitatea îi va plăti 7.000 de lei ...

10.000 de lei pentru serile de poezie Antares

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA

Nu mai puţin de 10.000 de lei au fost alocate de la bugetul local pentru organizarea Festivalului Internaţional “Serile de Poezie Antares”, editia a XIV-a, în perioada 30 mai - 3 iunie 2012. Primăria a răspuns astfel Fundaţia Culturale “Antares” care a solicitat sprijin financiar în acest scop. Manifestarea va include colocvii, mese rotunde, un atelier – experiment literar, precum şi tradiţionalul concurs. ...

Cât de idioţi ne cred?

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL

De foarte multe ori şi în special în perioada de precampanie electorală, atunci când ascult discursurile politicienilor, am impresia că dumnealor cred că noi nu suntem altceva decât un popor de creiere şterse cu buretele. Adică, nişte indivizi care nu am fi trăit tot aici în ultimii 22 de ani, ci care s-au născut chiar astăzi şi - vai!, ce coincidenţă fericită! - am crescut aşa de repede încât mâine chiar vom avea vârsta legală pentru a vota. Şi cum să nu ai această ...