Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Eclipsă în cinema

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN

Eclipsă în cinema
* Cui i-e frică să se uite la filme? * Frică, frică, aşa cum ţi-e frică să intri în curtea pe gardul căreia scrie „Câine rău” şi dinăuntru se aud zgomote sinonime cu inscripţia – nu. Nu genul acesta de frică. Mă refer la frica aceea de a şti că ceea ce urmează să vezi o să-ţi mănânce definitiv două ore din viaţă, sub pretextul că îţi vinde o poveste unică, memorabilă, de spus mai departe şi plictisit oamenii cu ea. Mă refer la frica de a şti, puternic ...

Un jurnal al serilor de literatură ale revistei

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

Ultimul număr al revistei de cultură „Antares”, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor, acordă un spaţiu generos celei de-a XII-a ediţii a  Festivalului Internaţional de Poezie „Serile de Literatură ale Revistei Antares”, ce s-a desfăşurat între 29 mai – 2 iunie, la Galaţi, Brăila şi Buzău. Un jurnal al acestui eveniment patronat de directorul revistei Cornel Antoniu, despre ceea ce s-a întâmplat în fiecare zi şi despre cine a participat şi cine a luat premii, pu ...

Începe Postul Sfintei Mării

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

Începe Postul Sfintei Mării
Anul acesta, Postul Sfintei Mării Mari va debuta tot pe 31 iulie, zi care cade sâmbăta care vine. Ca de obicei, acest post ţine până în 15 august, dată la care creştinătatea cinsteşte Adormirea Maicii Domnului. Sărbătoarea va fi în acest an în zi de duminică.  Este o perioadă frumoasă a anului care oferă multe dispoziţii sufleteşti. În privinţa alimentaţiei, de asemenea, creştinul dornic să parcurgă această perioadă în Duhul lui Dumnezeu are multiple posibilităţi ...

Autocefalie şi Patriarhie

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

„Comuniune şi responsabilitate în Biserica Ortodoxă Română: Autocefalie şi Patriarhie” aceasta a fost tema conferinţei la care s-au reîntâlnit în Duh românii care lucrează în ţările aflate sub jurisdicţia Episcopiei Europei de Nord. Prea Sfinţitul Părinte Episcop Macarie a fost cel care - după dumnezeiasca Liturghie, săvârşită în Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Stockholm - a adunat românii pentru a discuta amintita temă. În comuniune ...

Unde ne petrecem sfârşitul săptămânii?

Vineri, 23 Iulie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN

Unde ne petrecem sfârşitul săptămânii?
Afară este foarte cald, în apartamente te înăbuşi, dar criza economică nu ţine cont de termometre. Foarte mulţi gălăţeni au renunţat să mai plece în concediu. Şi cu toate acestea îşi doresc, măcar la sfârşit de săptămână să iasă din casă şi să petreacă câteva ore în aer liber. Unde pot merge gălăţenii să se destindă şi, de ce nu, să facă şi un grătar? Răspunsul vine foarte simplu: la Lacul Vânători. Un loc curat, bine întreţinut, cu eforturi în ace ...

Succesul unei vedete

Vineri, 23 Iulie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN

Succesul unei vedete
* În culisele Festivalului „Mamaia Copiilor” - 2010, cu Maria Crăciun Abia revenită de la Festivalul Concurs „Mamaia Copiilor”, ediţia 2010,   Maria Cristina Crăciun a făcut un popas în redacţia „Viaţa liberă”, unde ne-a vorbit despre emoţiile care au încercat-o la amintita competiţie muzicală, unde a obţinut Premiul I, la grupa a II-a de vârstă. Numărând abia zece ani, elevă la Licelul de Artă „Dimitrie Cuclin”, Maria Crăciun este deţinătoarea a nenum ...

Vacanţă activă la bibliotecă

Vineri, 23 Iulie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

Vacanţă activă la bibliotecă
În plină vacanţă urbanistică, prichindeii şi adolescenţii gălăţeni au găsit în grădina Bibliotecii „V. A. Urechia” un loc minunat de întâlnire, în natură. Cei mici, atraşi cu jocuri clasice, aproape uitate de generaţia calculatorului, dar şi cei mai mari, îmbiaţi la discuţii serioase în compania unei ceşti de ceai, se perindă în fiecare miercuri şi joi la „Clubul curioşilor” şi, respectiv, la „Cafeneaua culturală”. Cele două oferte sunt alternative dem ...

Best of Maria Magdalena Dănăilă

Vineri, 23 Iulie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

Best of Maria Magdalena Dănăilă
Vă e dor de o ploaie dezlănţuită sau de o ploaie caldă de vară? Nu v-aţi mai ocupat de mult timp de sufletul vostru? E vacanţă şi încă sunteţi în Galaţi şi nu se arată nicio minune la orizont? Am veşti bune pentru voi: astăzi, Maria Magdalena Dănăilă concertează în Club Zodiar (fostul Cinema Popular), începând cu ora 21.00.  A dispărut pentru o vreme de pe scena gălăţeană, dar în seara aceasta va turna cu voce de înger balsam peste sufletele voastre. Melodii car ...

80 de încuviinţări de executări silite

Vineri, 23 Iulie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Pe 20 iulie, la Judecătoria Galaţi s-au înregistrat 100 de dosare, dintre care 80 privind cereri de încuviinţarea executării silite. Toate cele 80 de cauze au primit termen peste o lună de zile, adică în august. Fiind vorba despre primul termen de judecată, există posibilitatea ca cei care doresc să îşi recupereze bunurile sau banii de la rău platnici, să se aştepte şi la un al doilea termen, eventual tot peste o lună. Dar, lipsa personalului şi vacanţa judecătorească îş ...

Din iulie în decembrie

Vineri, 23 Iulie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Zece dosare înregistrate pe 20 iulie la Tribunalul Galaţi au primit ca prim termen de judecată abia în luna decembrie. Cele zece dosare conţin recursuri formulate de justiţiabili împotriva deciziilor luate de judecătorii de la Judecătoria Galaţi cu privire la anularea unor procese verbale de contravenţie. Gălăţenii care primesc amenzi le atacă în instanţă şi se agaţă de orice portiţă pentru a nu plăti. Unii chiar şi câştigă aceste procese, alţii le pierd, dar, judec ...