Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că un punct în meciul cu formaţia FC Basel ar fi bun pentru palmares, dar obiectivul campioanei României este victoria."Nu suntem condamnaţi, dar e clar că acest joc e important pentru a mai putea spera în ultimul joc la Lisabona. Nu va fi deloc uşor, pentru că Basel are şi varianta egalului. Sper să practicăm un joc consecvent şi să avem răbdare. Îi respectăm foarte mult pe cei de ...
O femeie în vârstă de 84 de ani a ajuns la spital, marţi, după ce a fost lovită de un autoturism al Poliţiei chiar pe trotuarul din faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, după ce poliţistul aflat la volan nu s-a asigurat.Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, a declarat că o femeie în vârstă de 84 de ani mergea pe trotuarul din faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie din Alba Iulia, când a fost accidentată de un autot ...
UPDATEProtestul din Piaţa Victoriei, la care au participat câteva sute de pensionari, s-a încheiat, după ce o delegaţie a acestora a discutat cu preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu, care le-a comunicat că nu sunt bani pentru indexarea pensiilor anul viitor."Ne-a spus ce ştiam că bugetul e mic, că nu sunt bani pentru indexarea sau mărirea pensiilor dar au spus că vor analiza o posibilă indexare şi de asemenea vor analiza şi scăderea cotei contribuţiei la s ...
Cotidianul elveţian 20 Minuten a scris înaintea meciului Oţelul - FC Basel, programat în această seară în grupa C a Ligii Campionilor, că echipa gălăţeană nu trebuie subestimată, mai ales că formaţia elveţiană nu are amintiri plăcute din România."Visând la un loc în faza următoare a Ligii Campionilor, Basel trebuie să învingă la Bucureşti. Basel are nevoie disperată de victorie cu Oţelul, pentru ca pe 7 decembrie, cu Manchester United, să aibă loc finala pentru locu ...
Danielle Mitterrand, văduva fostului preşedinte francez Francois Mitterrand, a murit la vârsta de 87 de ani, în noaptea de luni spre marţi, la Paris."Ea a decedat la ora 2.00 (3.00, ora României), la spitalul Georges-Pompidou", a declarat o sursă apropiată. Această informaţie a fost confirmată şi de o sursă politică.Danielle Mitterrand a fost internată vineri şi plasată în comă artificială, după ce mai fusese spitalizată şi în septembrie pentru insuficienţă respiratorie ...

Cutremur cu magnitudinea de 4 grade, produs în Vrancea

Marți, 22 Noiembrie 2011 10:21 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs, marţi dimineaţă, în zona Vrancea, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului. Cutremurul a avut loc la 4.17 (UTC). Seismul s-a produs la o adâncime de 138 de kilometri, fiind simţit în Gura Teghii, Nehoiu, Siriu, potrivit sursei citate. Cutremurul nu a fost simţit în Bucureşti. ...

Cursul euro a trecut de 4,36 lei

Marți, 22 Noiembrie 2011 00:07 | Publicat în ANALIZĂ

  BNR nu a mai avut ce face şi a lăsat ieri cursul euro să treacă oficial peste 4,36 lei, nivel care nu a mai fost atins de 17 luni. Cursul a crescut de la 4,3598 la 4,3608 lei, pe o piaţă unde deschiderea s-a realizat aproape de 4,37, următorul prag psihologic care este aşteptat să fie depăşit, ceea ce ar crea astfel posibilitatea atingerii nivelului de 4,4 lei, care este ţintit de către speculatori. Treptat, euro a intrat pe o pantă descendentă, dealerii bancari afirmând ...

Uniunea pentru Suspendarea Lui

Marți, 22 Noiembrie 2011 00:06 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

  * Suspendarea lui Băsescu. Acest subiect este mai prezent în media decât ceaţa de pe A1 şi A2, deci merită un mini-colind, că tot se apropie sărbătorile: „Şi-am plecat la suspendare / Dom’, dom’ suspendăm! / PeDeLeii nu-s acasă / Dom’, dom’ suspendăm / Ei-s deja la vânătoare / Dom’, dom’ suspendăm / Că rimează cu votare / Dom’, dom’ suspendăm!” * Încerc să-mi închipui o Românie cu preşedinte suspendat. Adică atârnat, dacă ţinem cont de pre ...
Liderii sindicali din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi răsuflă uşuraţi. Patronatul i-a primit pe toţi la negocierea Contractului Colectiv de Muncă ce va fi aplicat în unitate în 2012. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul celei de-a doua întâlniri bilaterale pe tema drepturilor salariale de anul viitor. Vestea a adus puţină linişte în tabăra sindicaliştilor după săptămâni la rând în care liderii au căutat disperaţi soluţii de a accede la masa tratativelor, ...
*Campionii României n-au renunţat la lupta pentru calificarea în primăvara europeană * Victoria este unica variantă pentru a se păstra şanse la locul trei în grupă * „De ce nu să ne gândim la o victorie acum şi apoi la încă una, la Lisabona? Putem să o facem”, astfel şi-a încurajează echipa antrenorul Dorinel Munteanu  OŢELUL GALAŢI – FC BASELMeci programat în această seară, în Grupa C a Ligii Campionilor;Stadionul „Arena Naţională” – ora 21.45 (în ...