Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Donaţi pentru Banca de Alimente!

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Donaţi pentru Banca de Alimente!
Filiala gălăţeană a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, în colaborare cu supermarketul Real, vă invită să participaţi la Banca de Alimente, un proiect naţional menit să ajute persoanele defavorizate. Potrivit organizatorilor proiectului, dintre acestea fac parte: persoanele fără venituri sau cu venituri foarte  mici, cele vârstnice, cu handicap, boli cronice, dar şi cele fără adăpost şi familiile monoparentale sau cu mulţi copii etc. Ce puteţi face pentru a-i ajuta pe ...

Un spectacol adresat inimilor noastre

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Un spectacol adresat inimilor noastre
În cadrul Sărbătorilor Andreiene, ediţia 2009, miercuri seara, semenii noştri cu deficitenţe de auz şi de văz ne-au chemat la un spectacol special, pentru că speciale sunt şi durerile lor. Anul acesta, aceeaşi sală a Teatrului Muzical “Nae Leonard” a fost martora unui gen de spectacol aparte prin care interpreţii ne-au invitat la tăcere, la meditaţie. Pregătit ca de fiecare dată de domnul Constantin Căuş, asistent social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos care ştie a tradu ...

Galaţiul s-a mutat în stradă

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Galaţiul s-a mutat în stradă
* La Potcoava de Aur, până luni inclusiv, meşteri autentici * Faleza şi zona Ţiglinei, rezervată simplilor comercianţi *Turta dulce, „Puiul târgului” *Colacul secuiesc pe post de „cozonac” *Vinul şi ţuica se prepară, probabil, mai pe seară *Negustori da, produse da, clienţi da – şi criza unde e? * Cum se-nvârte roata olarului, tot aşa de repede s-au rostogolit zilele şi săptămânile de la ultima ediţie de iarnă a Târgului Meşterilor Populari. Dacă nu e târg, nu ...

Centrul Multifuncţional „Speranţa” şi-a deschis larg uşile

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Centrul Multifuncţional „Speranţa” şi-a deschis larg uşile
* Beneficiari sunt 60 de copii din familii sărace * Ieri, în jurul prânzului, la Aşezământul Filantropic „Sf. Vasile cel Mare şi Cuvioasa Parascheva” a fost mare larmă de copii. E vorba de prezenţa celor 60 de beneficiari ai proiectului „Speranţa”, flori ale credinţei, ale Bisericii noastre care pentru a creşte au nevoie, în acest moment, de sprijinul comunităţii.De aceea, ieri, în prezenţa Arhiereului locului - Înalt Prea Sfinţitul Casian - a fost sfinţită una dintr ...

Un vot pentru Georgia

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* Împreună, în Italia - Asociaţia Românilor din Italia vă invită la spectacolele ce se vor desfăşura la Roma (29 noiembrie) şi Prato (28 noiembrie) cu ocazia Zilei Naţionale a României, organizate sub genericul "Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine". Programul va include spectacole de muzică populară, colinde, muzică folk, muzică uşoară, dansuri populare, o expoziţie de obiecte de artizanat cu specific românesc: sculpturi, picturi, icoane, îmbrăcăminte, produse artiza ...

Galaţiul îşi premiază personalităţile

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Galaţiul îşi va aplauda astăzi la scenă deschisă valorile. La Teatrul Muzical „Nae Leonard”, de la ora 17.00, municipalitatea va decerna Premiile municipiului Galaţi şi titlurile de Cetăţean de Onoare. Aleşii au fost de acord să-i recompenseze cu Premiul municipiului Galaţi pe elevii, studenţii, profesorii, medicii, sportivii, artiştii şi oamenii de cultură care, anul acesta, au avut rezultate excepţionale. Panoplia Cetăţenilor de Onoare ai Galaţiului se îmbogăţeşte ...

Alcooltest pentru victima unui accident auto

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Gălăţeanul Liviu R. îşi conducea maşina joi după-amiaza pe strada George Coşbuc. Şoferul a accidentat-o uşor pe Marcela V., de 44 ani, din Galaţi, care traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure. Femeia a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. ...
Humanitas şi „Viaţa liberă” îţi oferă „Prinţul din Central Park”, de Evan H. Rhodes
Că New Yorkul este o junglă, o ştie orice băiat orfan. Dar că în interiorul acestei jungle există reguli stricte de supravieţuire descoperi abia când fugi de la mama ta adoptivă. În uriaşul Central Park, singur. În Central Park, acasă. Închipuiţi-vă un Robinson Crusoe mic, pe care corabia copilăriei, pe cale să se scufunde, l-a lăsat lângă insula de verdeaţă din mijlocul New Yorkului. Închipuiţi-vă un Huckleberry Finn al zilelor noastre. Sau pe băieţelul din „Singu ...

Mazda CX7 este SUV-ul anului 2010 în România

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Mazda CX7 este SUV-ul anului 2010 în România
Săptămâna aceasta a avut loc sesiunea de testări în urma căreia membri juriului UZEAR au desemnat câştigătorul la categoria SUV-ul Anului 2010 în România.Câştigătorul, cu 136 de puncte, a fost Mazda CX7, un SUV crossover sport cu o motorizare Diesel de 2.2 litri MZR-CD 173 CP. Despre acest model putem spune că este mai mult sport decât offroad datorită unei gărzi la sol destul de mică. Cu toate acestea,  comportamentul pe teren accidentat este mai mult decât o să aveţi nev ...

Taximetrist înjunghiat în timpul cursei

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Taximetrist înjunghiat în timpul cursei
* Tăiat cu un cuţit pentru două telefoane mobile * Taximetristul Cornel-Aurel M., de 28 de ani, din satul Hanu Conachi, judeţul Galaţi, a anunţat Poliţia că, în timp ce se afla parcat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 0,25, pe strada Radu Negru la cererea clientului cu care făcea o cursă, a fost agresat de doi necunoscuţi. Omul a fost înjunghiat cu un cuţit în cotul stâng, fiind tâlhărit de două telefoane mobile în valoare totală de 600 lei. Poliţiştii Biroului de I ...