Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
În comuna Cosmeşti sunt cinci şcoli. Din cele cinci, în acest moment nu se desfăşoară la niciuna lucrări de igienizare, pentru că nu sunt fonduri pentru aşa ceva, ne-a declarat viceprimarul Ioan Ciot. „Poate primim ceva la rectificarea bugetară, noi am solicitat alocarea a un miliard de lei vechi, acum să vedem cât primim… Nu am făcut lucrări de igienizare, pentru că sindicatele au cerut bani pentru deplasarea profesorilor. Aşa că directorii şcolilor au luat banii pentru i ...
Deşi gropile de gunoi din judeţul Galaţi ar fi trebuit închise la mijlocul lunii trecute, prea puţine sunt comunele care s-au conformat deciziei. Cosmeştiul nu face excepţie de la „regula românească”; totuşi, nu se poate spune că nu s-a lucrat la acest capitol până acum. Pe de altă parte, viitorul nu sună deloc bine pe malurile Siretului, în curând se va închide şi ultima groapă de gunoi, iar resturile menajere ale celor circa 6.800 de locuitori din comună vor fi t ...
În Cosmeşti Vale, lucrurile arată ca anul trecut, ca acum doi ani…. Casele curate, frumoase şi noi stau tot acolo unde s-au aflat de zeci de ani – pe malul Siretului. Colbul se ridică grăbit, la fiecare pală de vânt, iar greierii fac a ploaie, în iarbă. Cei care în urmă cu patru ani credeau că nu vor mai trăi să-şi vadă casele ridicate din nou stau acum, liniştiţi, în curţi, pe lângă locuinţele refăcute. Chiar dacă par să fi depăşit momentele grele, numai ei şti ...
Liderul PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, salută iniţiativa municipalităţii de a dărâma toate panourile publicitare de la Inelul de Rocadă până la Tribunal. Mai mult, deputatul a făcut un apel către Primărie, să cureţe de panouri toată strada Brăilei, până jos, în Mazepa. „Galaţiul are puţine străzi frumoase şi cu deschidere cum e Brăilei. Nu se poate să pui panou după panou din jumate în jumate de metru, mai ales pe spaţiul verde. E o mizerie ce se întâmp ...
Încet, dar sigur, cititorii Vieţii libere încep să ia atitudine faţă de probleme importante pentru Galaţi. Chiar şi la adăpostul anonimatului, gălăţenii spun lucrurilor pe nume, iar aceste semnale ar trebui să le dea de gândit celor numiţi sau aleşi în funcţii de conducere. Vă prezentăm câteva din reacţiile şi părerile gălăţenilor faţă de două subiecte extrem de importante pentru Galaţi. Mafia din urbanistică Imediat după ce s-a aprobat înfiinţarea comisiei ...
Cei doi studenţi de la Medicină acuzaţi de uciderea unui bărbat au fost arestaţi
Luni, 03 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Cei doi studenţi în vârstă de 20 de ani de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara care l-ar fi ucis pe bărbatul al cărui cadavru a fost găsit tranşat au primit, duminică seară, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.Cei doi tineri au fost duşi duminică, în jurul orei 18.00, la Tribunalul Timiş, iar judecătorul Radu Herciu a dispus arestarea lor preventivă pe 30 de zile, începând din aceeaşi zi, transmite corespondentul MEDIAFAX.Tânărul, Sergiu F ...
Bărbatul omorât şi tranşat de doi studenţi din Timişoara a fost ucis cu 50 de lovituri de cuţit
Duminică, 02 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Bărbatul de 65 de ani, omorât şi tranşat în căminul studenţesc din Timişoara, a fost ucis de 50 de lovituri de cuţit, aplicate, din probele strânse până acum, de către tânărul de 20 de ani, transmite corespondentul NewsIn.Primele probe ale anchetatorilor precizează că Sergiu Raul Florea este cel vinovat de crimă şi riscă să fie acuzat de omor deosebit de grav, în timp ce iubita lui, Carmen Bejan, studentă la Medicină, riscă să fie acuzată de complicitate la crimă. „ ...
Traficul prin vămile arădene a crescut, după ce românii care muncesc în străinătate se întorc acasă
Duminică, 02 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Traficul de persoane prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad a crescut în ultimele zile, după ce mii de români care muncesc în străinătate s-au întorsc acasă, în concedii, primii care au ajuns în ţară fiind românii care muncesc în Spania şi Italia, transmite corespondentul NewsIn.Conform autorităţilor de frontieră din Arad, în ultima săptămână, valorile traficului prin punctele de trecere a frontierei a crescut cu 12 la sută. În ultimele 24 de ore, prin ...
Scandal cu focuri de armă într-un bar de striptease din Braşov
Duminică, 02 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Într-un bar de striptease din Braşov a izbucnit duminică dimineaţa un scandal între un client şi barmanul unităţii, scandal încheiat cu focuri de armă şi rănirea uşoară a clientului, transmite corespondentul NewsIn.Conform declaraţiei comisarului şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, se pare că scandalul ar fi izbucnit în momentul în care un tânăr, în vârstă de 29 de ani, ar fi refuzat să plătească consumaţia şi l-a agresat pe barman. Barmanul l-a u ...
Andronescu: Vom institui un nou grad mai înalt decât cel de profesor universitar
Duminică, 02 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, aflată duminică la discuţiile pe tema Codului educaţiei, a precizat că va propune un grad superior celui de profesor universitar, pentru a-i stimula cei care au obţinut deja acest titlu."După obţinerea titlului de profesor universitar nu mai avem nimic ulterior, ori eu cred că ar fi bine să existe încă un temei de a depune toate eforturile. Acum poţi să devii profesor universitar şi la 30 şi ceva de ani şi cred că este normal să mai ...