* Duminică 16 aprilie 1933, numărul special de Paşti al cotidianului gălăţean „Acţiunea”, cu pagini mai multe şi bogat ilustrate, avea de toate: politică, mondenităţi, pagină pentru copii, puţin sport… Nu lipsea spaţiul dedicat femeii. Moderne, o să vedeţi, după modul în care ştia să se îmbrace chiar şi la vreme de criză mondială… *
„Moda femeilor”
O rubrică incitantă, care avea şi un subtitlu explicit: „Rochii, tailleur-uri, pălării, mănuşi, etc./ Ultimele creaţiuni ale Parisului”. De, francofoni, ne şi îmbrăcam cu ochii la francezi…
După ce-am văzut data trecută că în Germania aflată în pragul nazismului era moda ca… femeia să stea la cratiţă şi să facă (mulţi) copii, aflăm acum că românca din lumea bună se îmbrăca mai simplu, dar tot elegant, dimineaţă, şi sofisticat seara…
Frigul lungii ierni dispăruse şi, pentru dimineţi, „în locul paltoanelor greoaie, vom vedea tailleur-ul, jacheta clasică sau dreaptă încheiată la o parte cu 3 nasturi mari şi fustele cu pliuri largi trase la maşină până deasupra genunchiului.
Rochiile de lenaj sunt strânse pe şolduri, reluându-şi amploarea prin godeuri sau panouri aplicate. Corsajul strâns în talie se lărgeşte pe umeri prin mici cape, chimonouri sau raglane ce dau siluetei multă graţie.
Rochiile complicate convin doar ţesăturilor fine ca muselin sau crepe georgette. Dar şi pentru acestea şoldurile trebuie să fie bine marcate./ Tailleur-ul modern se compune din două stofe diferite, ecosseais sau pepita pentru fuste şi uni pentru jachetă, la care se aplică buzunări şi esarpe din stofa fustei.”
Se purta „talia de viespe”, chiar şi la talii generoase…
Mâneci-balon, crepe şi cape
Caracteristica modei de primăvară 1933: „mânecile de o infinită varietate. Mâneca balon sau largă, scurtă sau trei-sferturi, totdeauna prinsă prin butoanele ce îi dau lărgimea necesară.” De asemenea, reveniseră la modă capele: scurte ori lungi, completau rochia de seară sau de după prânz.
Culorile cele mai folosite: „gris deschis sau bleu nuit”. Vesta – cu revere largi. Nasturi de lemn, albaştri, se asortau la mănuşile gri din aţă sau de catifea, completate cu un canotuer mic bleu. Mătasea se schimbase: nu se mai purta crepe-de-chine sau crepe-satin, ci o mătase mai goasă, cu reliefuri: pied de poule…
Rochiile de seară se făceau dintr-o mătase foarte strălucitoare, inovaţie a fabricilor din Lyon: „laquercire”. Pălării cu bor mic, cu calotă înaltă, cu pene bicolore, ori berete wagneriene largi, trase pe ochi şi drapate cu o buclă de stras, luminau dimineţile vesele.
Mantourile mulate arătau formele femeieşti şi se renunţaseră la gulerul de blană. Mâneca era largă, trei sferturi, terminată cu o mică bandă de lutru sau singe. De, criză mondială, da´ nu chiar pentru toţi!
Oglindă-oglinjoară…
Reclamele abundau în oferte de săpunuri, parfumuri, stofe. Elida rond (era rotund!) – „Noul săpun din FLORILE PRIMĂVERII”. REFLEX: „Prima Fabrică de Oglinzi în Galaţi” a lui Ştefan A. Ionescu, vindea oglinzi, cristaluri...
Se reargintau oglinzile stricate. Muzică? Magazinul „LYRA”, vizavi de poştă, tocmai primise un mare transport de noi plăci de patefon, la preţuri care, normal, „desfid orice concurenţă”: Cristian, Gion, Stroici, Moscopol, Zavaidoc îţi intrau în casă.
Femeia care râde la criză
„Glumele femeilor”: rubrica prezenta câteva mostre de logică feminină luată în răspăr, cu misoginismul constant al autorilor de bancuri… cu blonde.
Iată „Secretele femeilor”: „Mi-a spus Mimi că i-ai spus secretul pe care-ţi spusesem să nu i-l spui.” „Da? Eu îi spusesem totuşi să nu-ţi spună că i-am spus.” „Vezi! Şi eu i-am spus că n´o să-ţi spun. Aşa că să nu-i spui că ţi-am spus”.
Alt banc: Comisarul, reclamantei: „Bine, dar soţul dumitale trebue să aibă un pretext ca să te bată astfel.” „Nu, domnule comisar, are un baston”.
Sau: „Vorbeşte-mi aşa dar puţin de logodnicul tău.” „O! E încântător. L´am ales fiindcă se asortează de minune cu rochia mea măslinie”.
Sau. „Un ceasornicar, pe punctul de a-şi mărita unica fată, laudă calităţile acesteia faţă de părinţii logodnicului. (…) „O garantez 5 ani, cu factură”.
„Coarne” de sezon…
O gazetă preocupată de spirit: chiar pe pagina întâi, o „pilulă” cu Tristan Bernard (1866 – 1947), tot despre femei: dramaturgul voia să scrie o parafrază cinică la „Şcoala bărbaţilor” de Moliere, în care şi soţul liberal şi îngăduitor, nu numai cel gelos, să capete o pereche de coarne de la soţie…
Jurnal de scriitor
În articolul „Ce trebuie să citim de Paşti/ Spiritul lui Jules Renard”, autorul celebrei cărţi şi personaj „Morcoveaţă”, profesorul Ioan Argintescu venea cu note de lectură la „Jurnal intim” o serie de gânduri adesea prea puţin pascale ale lui Renard, dintr-o carte republicată de curând… „Alfred de Musset – acest geniu femelă” sau „George Sand – vaca bretonă a literaturii”, sunt doar două dintre „gingaşele” caracterizări renardiene.
„Femia – un suflet într-un corset”, mai zicea cinicul, care se şi autocritica în altă parte. „Nu vă apropiaţi de mine ca să vă pot respecta”, cerea francezul disperat că alţii au mai mult geniu: „Nu mai am nici o bucurie de a scrie. Mi-am făcut un stil prea dificil. Stilul meu mă sugrumă.” Să „sugrumăm” şi noi rubrica, până data viitoare…
